Relaxarea restricțiilor din București. Prefectul Capitalei a anunțat ce se întâmplă când ieșim din scenariul roșu. Când se deschid restaurantele

30 apr. 2021
71 afișări
Relaxarea restricțiilor din București. Prefectul Capitalei a anunțat ce se întâmplă când ieșim din scenariul roșu. Când se deschid restaurantele

Relaxarea restricțiilor din București se va produce zilele viitoare, la 24 sau 48 de ore de când incidența infectărilor din Capitală va fi sub 3 / mia de locuitori.

Prefectul Capitalei a vorbit despre relaxarea restricțiilor din București. Capitala se află în scenariul roșu încă, având o rată de infectare de 3,09 persoane la mia de locuitori, raportată joi.

Astăzi, vineri, sau sâmbătă, este însă posibil ca aceasta să coboare sub 3 / mie ceea ce va duce la relaxarea restricțiilor din București.

„După ce va ajunge la 3 la mie vom aștepta 24 de ore sau 48 de ore pentru a fi siguri că trendul se menține. Trebuie să așteptăm, să se confirme trendul descrescător”, a declarat Alin Stoica.

Întrebat dacă s-ar putea reuni Comitetul pentru Situații de Urgență în acest weekend, prefectul Alin Stoica a răspuns afirmativ.

„De putut, se poate reuni. Suntem operaționali tot timpul, inclusiv de Paște.”

Totuși, relaxarea măsurilor ar putea să apară săptămâna viitoare.

„Cam undeva la începutul săptămânii viitoare este așteptarea mea, având în vedere trendul care se păstrează, să avem măsuri ceva mai relaxante: restaurante, săli de spectacole, teatre, cu capacitatea 30 la sută”, a precizat prefectul Capitalei.

Potrivit regulii, la scăderea incidenţei COVID-19 sub 3 la mia de locuitori, pot fi deschise restaurantele, cafenelele, cinematografele, teatrele și cazinourile la interior la capacitatea de 30%, în intervalul orar 6.00 – 22.00.

Cookies