Reînvierea din Centrul Vechi. Oameni, clădiri și ziduri sunt readuse la viață în imagini extraordinare ale unui București pierdut | Interviu cu Cristina Irian, fotograf

22 mai 2023
567 afișări
Reînvierea din Centrul Vechi. Oameni, clădiri și ziduri  sunt readuse la viață în imagini extraordinare ale unui București pierdut | Interviu cu  Cristina Irian, fotograf
“Când arunci la coș fotografiile unor oameni îi ștergi, le ștergi viața și povestea ”. Cristina Irian a transformat în artă fragmente de ziduri și porți din Centrul Vechi al Bucureștiului I Interviu. Foto credit: Cristina Irian

Cristina Irian observă, fotografiază, documentează, interpretează și aduce în prezent imagini uitate sau pur și simplu aruncate la gunoi.

A dat o nouă viață multor fotografii de familie și a imortalizat ani în șir fragmente de ziduri și porți din Centrul Vechi al Bucureștiului, interesată fiind de relația oamenilor cu acestea.

De ceva vreme, se ocupă de arheologia sunetului, un proiect despre sonerii, oameni și comunicare. Lucrările sale se află la granița dintre fotografie și antropologie și sunt ca o poartă care se deschide jumătate spre trecut, jumătate spre viitor. O poartă pe care o deschidem acum, prin cuvinte și imagini de o frumusețe eternă, fără vârstă, în afara timpului. Mai jos interviu cu dr. Cristina Irian.

cristina, irian, fotograf
Cristina Irian realizeză fotografie pe film, digitală, dar și cianotipie, vandyke (tehnici vechi de imprimare sec. XIX), foto-obiect (folded-unfolded image și fotografie țesută), obiecte, instalații cu fotografie vernaculară (zona de research based art), colaborări în zona de mail art și cărți obiect. Foto credit: Cristina Irian, în imagine Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian, Strata-B.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.

Cristina Irian recuperează amintirile oamenilor, este cercetător în domeniul artelor vizuale, curator, research based artist și lucrează cu arhive și colecții de fotografie

Cu un doctorat în cadrul UNARTE, în domeniul Artelor Vizuale, Cristina Irian a studiat antropologie vizuală la București, la SNSPA, și în Perugia, la Universita’ degli Studi UniPg, dar și dezvoltare locală comparată la Universita’ degli Studi di Trento.

Cristina Irian este membru fondator al Asociației Omnia Photo unde desfășoară proiecte editoriale, educaționale, de documentare vizuală, de identificare, recuperare și promovare de colecții/arhive fotografice. Cristina Irian realizeză fotografie pe film, digitală, dar și cianotipie, vandyke (tehnici vechi de imprimare sec. XIX), foto-obiect (folded-unfolded image și fotografie țesută), obiecte, instalații cu fotografie vernaculară (zona de research based art), colaborări în zona de mail art și cărți obiect.

Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Mircea Borchiș, Cristina Irian, mail art.
Foto credit: Cristina Irian.

Mai există fotografi în zilele noastre care cunosc tehnicile de fotografiere vechi”

B365.ro: Cristina Irian, sunteți implicată în proiectul Centrul de Resurse în Fotografie din București, sunteți trainer/profesor. Ce predați acolo?

Cristina Irian: Am desfășurat un atelier experimental la Centrul de Resurse în Fotografie despre cum putem construi o cameră obscură, iar acum sunt trainer al unui curs de Istorie Comparată a Fotografiei. Este un curs pe care l-am mai ținut în anii trecuți, într-o formă sau alta. Reprezintă o formulă de acomodare cu ceea ce înseamnă istoria fotografiei și modalități prin care o putem încorpora în practica fotografică din zilele noastre. Modul în care predau este puțin diferit față de o predare lineară. Cursul este mai mult o incursiune circulară în istoria fotografiei, adică aflăm despre diferite momente din istoria fotografiei și, totodată, vedem ce se întâmplă astăzi cu acele elemente care făceau parte din tabloul zilei cândva. Aflăm dacă tehnici vechi de fotografiere se mai practică astăzi, care sunt acei artiști contemporani care le-au încorporat în activitatea lor și cum fac acest lucru. Vedem cine, ce și pe ce materiale lucra în anii ’60, ’70, de exemplu. Totodată, vedem ce se întâmplă astăzi cu acele practici, ce se păstrează, ce se reinterpretează.

B365.ro: Deci nu A.I, inteligența artificială, a preluat total controlul în ultimul timp?

Cristina Irian: Nu, însă acum trebuie să fim foarte atenți pentru că și la începuturile ei fotografia era acuzată că va înlocui alte forme de exprimare vizuală, ceea ce nu s-a întâmplat.

Foto credit: Cristina Irian
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.

„Am fotografiat fragmente de ziduri și de porți din Centrul Vechi timp de mai mulți ani și, ulterior, am trecut această experiență prin intermediul AI, cu ajutorul unui program”

B365.ro: Ați fotografiat zidurile din Centrul Vechi, ați observat cum interacționează oamenii cu ele și astfel a apărut albumul STRATA I B. De ce se numește astfel?

Cristina Irian: Sunt straturile orașului. Am fotografiat fragmente de ziduri, de porți, timp de mai mulți ani și, ulterior, am trecut această experiență prin intermediul AI, cu ajutorul unui program. Așa am obținut o nouă formă de exprimare a acelor imagini, în diferite coduri de culoare. Prima parte din album conține ceea ce am fotografiat eu într-o ordine aleasă de editorul Cristian Bassa, iar în cealalată jumătate se găsește ceea ce a interpretat inteligența artificială cu imaginile și cuvintele ei; cuvintele au fost o parte a proiectului neprogamată. A fost foarte interesant să văd cum AI a exprimat în cuvinte imaginile, le-am numit poezii automate construite de AI. Strata B nu se citește linear, este un album care se închide la mijloc, cu o suprapunere a celor două viziuni și un fragment de cultură materială geolocalizat (fragment de straturi de postere dezlipite de pe zidurile orașului). Proiectul a avut și o componentă dorit comunitară. Ne-am gândit că, într-o formulă de regenerare urbană, clădirile și porțile din zonele analizate ar putea înclude culori din cele identificate de AI, pentru a încorpora astfel memoria acestor interacțiuni om-zid-timp.

Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.

În România, foarte mulți aruncă memoria familiei lor la coș. Aruncatul, din păcate, este o practică uzuală la noi”

B365.ro: Spuneați undeva că “o fotografie are nevoie o de mie de cuvinte”. De ce?

Cristina Irian: Pentru că, dacă nu indexăm bine, dacă nu știm despre ce este vorba, dacă nu facem o cercetare asupra fotografiei, atunci nu avem cum să știm foarte multe despre ea (ca subiect și obiect), doar ne putem imagina.

B365.ro: Cum ați descoperit omul cu rola de film? În anul 2019, ați găsit pe jos, pe o stradă din București, mai multe role de film VX100 Super Konica Minolta. Ce ați făcut cu această întâmplare?

Cristina Irian: Cred că nu a fost chiar o întâmplare, în spatele ei au fost o serie de întâmplări. În România, foarte mulți oameni aruncă memoria familiei lor la coș. Am descoperit mai multe serii de diapozitive în cartier, despre care am și scris la un moment dat. Am găsit în 2020, în Piatra Neamț și o cutie întreagă cu fotografii, casete audio și video și alte obiecte pe baza căreia am realizat și o instalație în expoziția “Aici a locuit Irian/Donaldson, partea a doua a proiectului „Fragmentum”. În București, undeva în sectorul 3, am găsit pe jos aceste role de film sigilate și expirate. Am fost foarte curioasă, mi-am păstrat două role, iar restul le-am dat unui amic care realizează fotografie pe film expirat. Am revenit de mai multe ori acolo, m-am întrebat oare cui au aparținut rolele și pe unde ar fi putut să treacă acea persoană, care era un locuitor al cartierului.

Foto credit: Cristina Irian.

B365.ro: Ați procedat ca un forensic, ați cercetat zona, ați delimitat-o?

Cristina Irian: Exact. M-am plimbat pe acolo, prin locuri marginale, cu gândul să aflu cum ar fi putut petrece o dimineață acel locuitor al cartierului. Ulterior, am găsit în centrul Bucureștiului vreo 20 și ceva de fotografii din anii 1930 – 1980, ale unei familii, o să le explorez și pe acelea. Aruncatul, din păcate, este o practică uzuală la noi.

Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.

La cursurile mele spun deseori că noi trăim într-o luptă continuă pentru cucerirea trecutului, iar fotografiile dețin o formă de putere în această luptă

B365.ro: Care a fost arhiva cea mai valoroasă pe care ați descoperit-o?

Prof. dr. Cristina Irian: Îmi este foarte greu să spun “arhivă valoroasă”, de fapt sunt lucruri marginale (față de cele considerate de societate ca fiind mari cu M mare). Ele fac parte, cu siguranță, dintr-un patrimoniu de imagine pe care îl pierdem, probabil ce am găsit eu până acum este de ordinul 0, 0, 01 %,. Fotografiile sunt valoroase pentru că reprezintă ceea ce noi tindem să nu știm despre oamenii care au trăit efectiv într-un loc. Deseori, la cursurile mele, spun că noi trăim într-o luptă continuă pentru cucerirea trecutului, iar fotografiile dețin o formă de putere în această luptă. Trecutul este constituit din documente, cuvinte, imagini, obiecte care au aparținut unor oameni și care îi reprezintă după dispariția lor, până la urmă. Dacă doar lucrurile cu M mare se păstrează, atunci doar a lor va fi puterea și narațiunea despre trecut.

#Mili-Eu. Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Cristina Irian.
Oamenii își făceau fotografii și credeau astfel că poate că va rămâne ceva după ei, o amintire care să conteze”

Cristina Irian: Cu cât ai mai multe informații despre anumite clase sociale cu atât acei oameni sunt mai vizibili. Aceste urme fotografice au avut rolul lor în momentul în care s-a democratizat mediul fotografic; mulți s-au străduit, cu mijloacele puține pe care le-au avut la vremea lor, să rămână în istorie (să cucerească trecutul), nu oricine își făcea fotografii la început de secol XX. Din viața unui om puteau rămâne 5-10 fotografii, asta vă spun după ce am descoperit diverse tipuri de arhive de fotografii de familie. Oamenii și-au făcut fotografii și au crezut că, poate, va ramâne ceva, o amintire care să conteze. Prin acest gest de a arunca totul la coș, arunci și amintirile acelor oameni. Și dacă nu va exista și această margine a fotografiei, narațiunile despre trecut vor fi mai puțin relevante.

B365. ro: Când arunci îi distrugi, îi anihilezi.

Cristina Irian: Îi ștergi. Aruncându-i la coș îi ștergi și ștergi și foarte multe povești. Ștergi viața trăită a unor oameni. Ce este foarte important în aceste arhive este că descoperi și capeți informații despre anumite evenimente despre care știm foarte puțin. De exemplu, în căutarea unor capete de poveste pentru proiectul “Aici a locuit”, am descoperit informații despre festivalul muntelui Ceahlău din anii 1970/80 și, totodată, despre lacuri secate din Africa în anii 1990.

#Mili-EU. Foto credit: Cristina Irian.
„#MILI-EU este povestea unei doamne, Ileana, bunica domnului B, de pe urma căreia au rămas diverse obiecte realizate de dumneaei, printre care și aceste milieuri”

B365.ro: Un alt proiect care îmi place foarte mult este cel din anul 2022, “#MILI-EU: Ileana, bunica domnului B”, care include o serie de obiecte personale, milieuri și material fotografic de familie care au aparținut doamnei Ileana. Ați plecat de la o arhivă de familie și ați integrat totul în spațiul contemporan sub forma unor instalații vizuale.

Cristina Irian: De data asta întâlnim reversul medaliei, vorbim de o familie care nu a aruncat lucrurile celor dragi. #MILI-EU este povestea unei doamne, Ileana, bunica domnului B, de pe urma căreia au rămas diverse obiecte realizate de dumneaei, printre care și aceste milieuri. Eu fac fotografie, dar mai degrabă, de ceva vreme, lucrez cu fotografia, construiesc ceva din fotografii, le reinterpretez. M-a sunat domnul B și mi-a spus că a rămas cu aceste lucruri de la bunica sa și m-a întrebat ce am putea să facem cu ele. După ceva timp mi-a venit ideea de a țese fotografii de familie ale Ilenei, multe realizate de soțul acesteia, în milieuri și pe măsură ce doamna apare în ele la vârste mai înaintate, am țesut mai mult în aceste obiecte, deoarece vedem că se contopește, se pierde în milieurile făcute de ea.

“#MILI-EU: Ileana, bunica domnului B”. Foto credit: Cristina Irian.
“#MILI-EU: Ileana, bunica domnului B”. Foto credit: Cristina Irian.

“Suntem obișnuiți să stocăm imagini cu care nu facem nimic. Le pierdem când ni se strică telefonul”

B365.ro: Ce simțiți când descoperiți astfel de lucruri, mai există arhive nedescoperite?

Cristina Irian: De fiecare dată când găsesc ceva mă bucur, pentru că este o nouă poveste, este ca și cum ai trăi o viață. Dacă sunt obiecte conservate de familie, mă bucur cu cu atât mai mult. Dacă nu sunt conservate, mă bucur că mai salvez ceva. Tot timpul găsesc ceva nou, iar la următorul proiect voi lucra cu fotografii și obiecte care vin din familia mea. Este necesar să nu uităm fotografia veche, în orice formă ar fi ea, de familie, vernaculară, istorică, pentru că acest fapt ține și de o ecologie a imaginii. Noi suntem obișnuiți să stocăm imagini cu care apoi nu facem de mult ori nimic. Le pierdem când ni se strică telefonul sau mai știu eu ce dispozitiv de stocare. Este interesant și util să ne întoarcem la fotografiile pe care le-a făcut fiecare sau pe care le avem din familie și să lucrăm cu imagini care există, cu ceea ce este, într-o ecuație a economiei și ecologiei imaginii.

Foto credit: Cristina Irian.
Foto credit: Omnia Photo.
Cel mai lung proiect al Omnia Photo este cel dedicat fântânilor Olteniei

B365.ro: Care este cel mai frumos proiect și mai aproape de sufletul dvs, realizat de Asociația Omnia Photo?

Cristina Irian: Cel mai lung proiect al asociației noastre este cel dedicat fântânilor Olteniei. Lucrez cu Dorian Delureanu și Cristian Bassa, ei sunt temerarii care au fotografiat cu consecvență în fiecare an, din 2016, fântânile Olteniei. A fost și proiectul cu care noi ne-am constituit ca asociație. Este un proiect valoros pentru că vedem multe fântâni care se pierd, dar vor rămâne în diferitele lor forme de viață în fotografii.

Foto credit: Omnia Photo.
Foto credit: Omnia Photo.
Cristina Irian este trainer la Centrul de Resurse în Fotografie (CdRF)

Rolul CdRF este de a conecta fotografii între ei, și pe fotografi cu alți profesioniști din alte domenii, de a fi o pepinieră unde fotografii amatori să se dezvolte, să poată face pasul către profesionalizare, și nu în ultimul rând, obiectivul general este acela de a deveni cel mai important centru de resurse foto din România dezvoltând o structură de management pentru comunitatea fotografilor din București și din țară, anunță Centrul de Resurse în Fotografie.

Fotografii cu care colaboreaza acum CdRF, instruiți pentru a fi profesori, îndrumători, traineri sunt: Cristina Irian, Adi Bulboacă, Andrei Păcuraru, Cornel Lazia, Hajdu Tamas, Ioana Moldovan, Ionuț Staicu, Silviu Gheție, Sorin Florea.

Detalii pentru înscrieri la cursuri aici: cdfr.ro.

Foto credit: Cristina Irian.

Citește și:

 

Cookies