Supremaţia Leonardo pe piaţa din România, atacată de regele pantofilor low-cost din Polonia

de:
19 apr. 2014
1 Afișari
Supremaţia Leonardo pe piaţa din România, atacată de regele pantofilor low-cost din Polonia

CCC, un brand de încălţăminte low-cost la fel ca şi Leonardo, a intrat pe piaţa locală în vara lui 2012 cu un magazin în galeria comercială Feeria din complexul Băneasa şi a ajuns deja la 21 de unităţi, planurile fiind ca până la finalul anului să ajungă la 35 de magazine. Polonezii s-au extins puternic încă de la intrare pentru a-i prinde din urmă pe concurenţii direcţi de la Leonardo (lansat în 1994) şi Deichmann (2007) care au mai mulţi ani de prezenţă.

„Am înlocuit Leonardo în AFI Cotroceni şi vom deschide şi în AFI Ploieşti tot în locul lor. Cu magazinul din Ploieşti vom ajunge la 22 de unităţi, iar până la finalul anului vrem 35 de magazine în România“, spune Sachin Arora, administratorul Peeraj Brand International, potrivit ZF

În AFI Palace Cotroceni, CCC şi-a aşezat magazinul pe una dintre „arterele principale de shopping“ de la parter, având ca „vecini“ nume mari precum Zara, Marks&Spencer sau New Yorker.

Duminică seară la casă deja se aşezaseră cinci-şase persoane care aşteptau să plătească cumpărăturile. În medie o pereche de pantofi costă 100-120 de lei, potrivit datelor ZF, iar cele mai multe perechi sunt din piele. Mai mult, pe eticheta produselor CCC apare de cele mai multe ori „made in Polonia“, compania având pe piaţa-mamă atât fabrici proprii, cât şi subcontractori.

Grupul care deţine lanţul de magazine de încălţăminte şi accesorii CCC a fost fondat de antreprenorul Dariusz Milek, denumit în Polonia regele low-cost al pantofilor.

Cookies