Regele Mihai va avea o piață în centrul Capitalei

de:
28 sept. 2012
0 afișări
Regele Mihai va avea o piață în centrul Capitalei

Piața avută în vedere este cea de la intersecția străzii Ion Mincu cu șoseaua Kiseleff. Propunerea a fost votată vineri de Consiliul General al Municipiului București.

Motivația pentru acest gest, prezentată de primărie, se referă la faptul că ‘personalitatea Majestății Sale, Regele Mihai I, reprezintă un model demn de urmat pentru întregul popor român și pentru că viața și activitatea Majestății Sale merită întreaga considerație a românilor, Municipiul București va demara execuția lucrărilor de amenajare trotuare și carosabil a spațiului public situat în intersecția Străzii Ion Mincu  cu șoseaua Kiseleff, care urmează să poarte numele de „Piața Regelui”, fiind dedicată recunoașterii personalității Majestății Sale Regele Mihai I.   Perimetrul mai sus menționat este ales pentru că această piațetă se află în imediata apropiere a casei în care Majestatea sa Regele a copilărit alături de mama sa, Regina Elena. Inițiativa a fost acceptată cu căldură de reprezentanții Casei Majestății Sale Regelui considerând gestul nu ca pe o recompensă personală ci ca pe un omagiu adus istoriei acestui oraș care a înflorit sub domnia Regilor și Reginelor României” – se arată în Expunerea de Motive prezentată de Primăria Municipiului București.

Piateta va fi inaugurata la data de 25 octombrie, cu ocazia zilei de nastere a Majestatii Sale.

Regele a locuit între 1926 şi 1930 în Palatul Kiseleff, cel care a devenit în anii anteriori sediul ING Bank. Palatul Kiseleff a fost o casă boierească – Candiano Popescu – fiind ulterior cumpărată de regele Carol şi modificată în 1910, în stil neoromânesc, devenind palat.

Cookies