Regele Mihai SE RETRAGE din viaţa publică: „Am primit vestea unui serios diagnostic medical”

de:
02 mart. 2016
0 Afișari
Regele Mihai SE RETRAGE din viaţa publică:

„În ultimele săptămâni, am primit vestea unui serios diagnostic medical. Această situaţie vine în anul în care Familia şi Ţara sărbătoresc 150 de ani de la fondarea Dinastiei şi a Statului Român modern.

Sunt sigur că fiica mea, Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice.

Am cerut Consiliului Regal să-şi continue menirea şi să prezinte sfatul său Custodelui Coroanei. , este mesajul transmis, miercuri, de Majestatea Sa Regele Mihai I al României.

Andrew Popper, şeful Casei Majestăţii Sale Regele, a anunţat, după a cincea sesiune a Consiliului Regal, desfăşurat în 1-2 martie, în Elveţia, că Regele Mihai a decis să se retragă din viaţa publică, după ce a fost diagnosticat cu carcinom epidermoid metastazat şi leucemie cronică şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

„Diagnosticele puse de echipa medicală sunt: carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică. Majestatea sa urmează un tratament complex şi solicitant care îl împiedică să apară în public şi va petrece de aici înainte o perioadă de refacere”, a spus Andrew Popper.

Consiliul regal a fost primit de majestatea sa regele în dimineaţa zilei de miercuri.Conform normelor fundamentale ale familiei regale a României, consiliul regal rămâne la dispoziţia custodelui coroanei, a mai spus Andrew Popper.

 

Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia. Este fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mama Elena.

Cookies