Duminică, 25 octombrie, fostul suveran al României Mihai I împlineşte 94 de ani. După o domnie zbuciumată, începută la vârsta de 19 ani, a fost nevoit să abdice în anul 1947. A urmat un lung exil de peste 50 de ani, iar din anul 2001, întoarcerea definitivă în România. Familia Regală însemnă în prezent activităţi de promovare a imagini României în străinătate, sprijin pentru cauza persoanelor defavorizate, încurajarea tinerelor talente şi a spiritului antreprenorial românesc, fiind un element de echilibru la nivelul societăţii româneşti dar şi o punte de legatură între românii din ţară şi cei din afara ei, între trecut, prezent şi viitor.
Regele Mihai I s-a născut la 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena. Din iunie 1930, după plecarea Reginei-mamă în exil, Regele Mihai a rămas în grija tatălui său. A urmat cursurile unei şcoli organizate de acesta la palat, alături de copii din toate colţurile ţării şi toate categoriile sociale, arată Rador.
După decesul Regelui Ferdinand din 1927 şi ca urmare a faptului că Principele Carol a renunţat la statutul de Principe Moştenitor, Principele Mihai a fost proclamat Rege. Fiind minor, s-a instituit o Regenţă, compusă din Principele Nicolae, Patriarhul Miron Cristea şi Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie, Gh. Buzdugan.
În urma abdicării tatălui său, la 6 septembrie 1940, Mihai I devine Rege.
În noiembrie 1947, Majestatea Sa a participat la căsătoria Principesei Elisabeta a Marii Britanii cu Ducele de Edinburgh, unde a întâlnit-o pe Principesa Ana de Bourbon-Parma, de care s-a îndrăgostit la prima vedere. La întoarcerea în ţară, Regele Mihai a cerut să se căsătorească cu Principesa Ana, fapt ce a creat panică în rândul autorităţilor comuniste şi, probabil, a provocat grăbirea hotărârii de a-i cere Regelui abdicarea, fapt petrecut la 30 decembrie 1947, când Petru Groza şi Gh. Gheorghiu-Dej l-au ameninţat pe Suveran cu execuţia a o mie de tineri, în cazul în care nu ar fi abdicat.
La 3 ianuarie 1948, Regele Mihai şi Regina-mamă Elena au părăsit România.
Citește mai multe pe realitatea.net.