Klaus Iohannis, invitat la Palatul Elisabeta, la ziua Regelui Mihai

de:
19 nov. 2014
0 Afișari
Klaus Iohannis, invitat la Palatul Elisabeta, la ziua Regelui Mihai

Peste 1000 de persoane au participat la evenimen.  Oamenii au strigat „Regele Mihai”, „Regele şi patria”, „Trăiască Regele” şi „Monarhia salvează România”, fluturând steguleţe tricolore în cinstea Familiei Regale.

Regele Mihai, principesa Margareta şi principele Radu au stat la balcon şi în timpul interpretării „Marşului Carol I”, după care membrii Familiei Regale au părăsit balconul, revenind câteva momente mai târziu pentru saluta din nou invitaţii.

La ora 13, a ajuns la Palatul Elisabeta și Klaus Iohannis.

Totodată, regele Mihai a invitat, joi, la Palatul Elisabeta 12 fosti sefi de stat din Europa Centrala si de Est, cu ocazia implinirii a 25 de ani de la caderea comunismului, anunta Casa Regala intr-un comunicat remis HotNews.ro. Dineul la care vor participa oficialii va avea loc joi, 20 noiembrie, dupa ce in cursul diminetii principele Radu va citi mesajul Regelui Mihai, in sala de plen a Senatului. Ion Iliescu nu face parte dintre fostii sefi de stat invitati la eveniment. Vezi in articol cine sunt cei 12 fosti sefi de stat din Europa Centrala si de Est invitati de Regele Mihai.

La dineu vor participa:
Lech Walesa – presedinte al Poloniei (1990 – 1995)
Emil Constantinescu – presedinte al Romaniei (1996 – 2000)
Petar Stoyanov – presedinte al Bulgariei (1997 – 2002)
Stanislav Shushkevich – presedinte al Belarus (1991 – 1994)
Sali Berisha – presedinte al Albaniei (1992 – 1997)
Petru Lucinschi – presedinte al Republicii Moldova (1996 – 2001)
Rexhep Meidani – presedinte al Albaniei (1997 – 2002)
Rudolf Schuster – presedinte al Slovaciei (1999 – 2004)
Boris Tadic – presedinte al Serbiei (2004 – 2012)
Viktor Iuscenko – presedinte al Ucrainei (2005 – 2010)
Leonid Kuchma – presedinte al Ucrainei (1994 – 1999)
Valdis Zatlers – presedinte al Letoniei (2007 – 2011)
Hans-Gert Pottering – presedintele Parlamentului European (2007-2009)

Cookies