Regata Mărilor Veliere, una dintre cele mai spectaculoase întreceri maritime din lume, în România

de:
02 sept. 2015
1 Afișari
Regata Mărilor Veliere, una dintre cele mai spectaculoase întreceri maritime din lume, în România

Potrivit informațiilor furnizate de pagina oficială a evenimentului, nave din întreaga lume vor naviga pe o distanță de circa 800 de metri, pe traseul Constanța – Novorossiysk – Soci – Varna. Potrivit calendarului preliminar, Constanța este portul de plecare. Navele vor sta aici în perioada 8 – 11 septembrie. Urmează Novorossiysk, Rusia (22-25 septembrie), Soci, Rusia (28 septembrie – 2 octombrie) și Varna, Bulgaria (8-11 octombrie).

Potrivit organizatorilor, Sail Training International, Marea Neagră a fost aleasă pentru că a devenit o atracție turistică populară. Printre atuurile sale: un țărm frumos, tradiție maritimă, orașe pline de viață cu arhitectură istorică. Potrivit acestora, regata din 2014 a atras 1.360.000 de vizitatori, iar cea din anul 2016 are toate șansele să depășească acest număr.

„Evenimentul din 2014 a avut un succes enorm în toate porturile și a oferit o șansă unică să se antreneze în navigație pentru peste o mie de persoane. Suntem încântați să ne întoarcem în acea zonă”, a precizat Robin Snouck Hurgronje, persoana care răspunde de organizarea regatei din Marea Neagră, de anul viitor. „Fiecare port are o identitate specifică și participanții pot fi siguri că vor avea parte de o experiență culturală în timpul vizitelor în porturi, în plus față de cursa propriu-zisă”, a precizat acesta.

Anul trecut, regata din Marea Neagră s-a desfăşurat sub patronajul a trei preşedinţi, al Bulgariei, al Federaţiei Ruse şi al României. La ea au participat cele mai mari 13 nave cu vele din lume. Traian Băsescu spunea atunci că regata a dobândit tradiţie, prima dată având loc în 1938, la Stockholm. El a precizat că Regata oficială şi înscrierea ei în circuitul marilor regate ale lumii s-a produs în 1956. Preşedintele a menţionat că Regata s-a desfăşurat sub patronajul statului în care s-a petrecut sau a început şi s-a sfârşit, fiind o tradiţie creată din 1956. „Această Regată a avut trei patroni, preşedintele Bulgariei, pe zona apelor bulgare, preşedintele Putin, pe zona apelor Federaţiei Ruse şi preşedintele României, pe zona apelor româneşti. Eu le transmit, la capăt de Regată, că într-un fel sau altul, toţi trei am purtat noroc acestei Regate, care s-a terminat cu bine şi cu rezultate excepţionale pentru echipajele care au participat la aceasta”, a spus Băsescu.

În prezent se desfăşoară două-trei evenimente anual, care atrag o flotă de peste 150 de veliere din aproape 30 de ţări, cu peste 5.000 de participanţi din circa 50 de ţări, peste 5 milioane de vizitatori şi peste 500 de reprezentanţi ai mass-media în cele circa 15 porturi-gazdă. Anul trecut, la evenimentul din Constanța au participat 13 nave și circa 115.000 de spectatori. Aceștia au putut urca gratuit la bordul navelor. Sail Training International, instituția care organizează regata, a fost nominalizată în anul 2007 la Premiul Nobel pentru Pace, informează Romania Libera. 

Cookies