Consilierii generali: Referendumul pe Legea Capitalei, uşor de contestat

de:
19 apr. 2011
0 afișări
Consilierii generali: Referendumul pe Legea Capitalei, uşor de contestat

„Să-l atace în contencios prefectul”, a declarat preşedintele de şedinţă al CGMB, democrat liberalul Călin Murg, citat de NewsIn.

Prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei, spune că, în conţinutul hotărârii, la articolul 1 din proiect s-a modificat sintagma  „se aprobă desfăşurarea pentru consultarea cetăţenilor privind problema de interes deosebit legată de organizarea administrativ teritorială a Capitalei”, cu o alta, respectiv „se organizează referendumul pentru consultarea bucureştenilor în probleme de interes deosebit pentru Capitală”. Astfel, conţinutul ar anula, în opinia prefectului, titlul, însă sensul că esenţial este conţinutul hotărârii CMGB referitoare la referendum.

Pe de altă parte, prefectul susţine că există o practică a Înaltei Curţi de Justiţie ca, atunci când este sesizată, să respingă hotărâri ale unui consiliu local dacă întrebările de la un referendum nu pot apoi fi transpuse în hotărâri de consiliu. În cazul referendumului din 19 iunie, întrebările se referă, explică surse juridice, la probleme ce nu pot fi transpuse în hotărâri ale CGMB, ci doar prin legi promovate în Guvern.

Referendumul din Bucureşti mai are o condiţie de îndeplinit pentru a fi validat: să vină la el peste jumătate din bucureştenii aflaţi pe listele electorale, lucru de care majoritatea consilieriilor generali se îndoiesc.

Cookies