Cum acţiona Iulian Herţanu, cumnatul lui Ponta, conform referatului DNA de arestare preventivă

de:
18 feb. 2015
0 Afișari
Cum acţiona Iulian Herţanu, cumnatul lui Ponta, conform referatului DNA de arestare preventivă

În referatul cu propunerea de arestare preventivă a celor trei oameni de afaceri reţinuţi în acest dosar, între care Iulian Herţanu, procurorii DNA spun că aceştia au acţionat ”concertat” pentru fraudarea fondurilor europene şi că există ”riscul major” ca nefinalizarea investiţiilor să ducă la pierderea finanţării europene şi la restituirea de către firma Consiliului Judeţean Prahova, SC Hidro Prahova SA, a banilor încasaţi până acum.

”Inculpaţii şi-au concertat eforturile pentru fraudarea banilor plătiţi în cadrul unui contract cu finanţare europeană, apelând la sprijinul unor persoane cu funcţii importante şi care aveau posibilitatea să influenţeze în diferite moduri activitatea derulată la nivelul unui agent economic cu capital public înfiinţat tocmai pentru realizarea cât mai eficientă a intereselor locuitorilor judeţului Prahova, transformând proiectul într-o sursă de realizare a unor interese particulare.

Acţiunile inculpaţilor au pus în pericol derularea în bune condiţii a proiectului, existând riscul major ca nefinalizarea investiţiei să conducă la pierderea finanţării şi implicit la restituirea de către S.C. Hidro Prahova S.A. a sumelor încasate până în prezent” se arată în referatul procurorilor”, se precizează în referatul cu propunerea de arestare, citat de Mediafax.ro.

Procurorii DNA solicită judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Iulian Herțanu. Cumnatul premierului Victor Ponta a fost reţinut, marţi noapte, după ce a fost audiat timp de mai multe ore la DNA Ploieşti. El este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, schimbarea nelegală a destinației fondurilor europene şi evaziune fiscală. 

Cookies