ARHIVA B365

Reexaminarea legii privind reducerea CAS, respinsă de Senat, luni

Senatorii se întorc astăzi din vacanţă pentru a dezbate, într-o sesiune extraordinară, reducerea CAS. Reexaminarea legii trebuia să intre în atenţia senatorilor încă de săptămâna trecută, însă Biroul Permanent a amânat discuţiile, anunţă Realitatea TV.

Legea privind reducerea CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie a fost votată de Parlament pe 2 iulie, însă preşedintele Traian Băsescu a refuzat să o promulge şi a trimis-o la reexaminare.

Şeful statului şi-a motivat decizia prin faptul că proiectul propus de Guvern nu prezintă soluţiile pentru deficitul generat de încasările mai mici la buget.

Băsescu a estimat gaura financiară de la fondul de pensii la peste 18 miliarde de lei.

Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că legea privind reducerea CAS va fi retrimisă la Preşedinţie cel târziu în 15 septembrie, iar şeful statului nu o va mai putea respinge.

Senatorii au dezbătut, luni, şi proiectele privind amnistierea pensionarilor şi a mamelor care au primit sume necuvenite din vina funcţionarilor, adoptate de Guvern în 19 august, a anunţat vicepreşedintele Senatului Cristian Dumitrescu, după şedinţa Biroului Permanent, notează Mediafax.

Prin intrarea în vigoare a proiectul de Lege privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii, ce va fi dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată, peste 21.000 de pensionari care figurează cu debite vor fi scutiţi de plata acestora. De aceste prevederi nu vor beneficia, însă, alţi 9.593 de pensionariale căror venituri au fost stabilite greşit din culpa beneficiarilor.

Proiectul de act normativ prevede că pensionarii aflaţi în evidenţa sistemului unitar de pensii publice vor fi scutiţi de la plata debitelor constituite sau care urmează a fi constituite în sarcina acestora, reprezentând sume încasate necuvenit, ca urmare a unor interpretări neunitare ale prevederilor legislaţiei din domeniul asigurărilor sociale şi pensiilor.

Documentul mai stabileşte că debitele ce au drept cauză culpa debitorului materializată în folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei sau nerespectarea condiţiilor privind cumulul pensiei cu venituri salariale sau asimilate salariului, nu vor face obiectul scutirii la plată.

Pe ordinea de a şedinţei de luni a Senatului va figura, de asemenea, proiectul de lege pentru modificarea OUG 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în vederea recuperării debitelor înregistrate cu titlul de indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Potrivit proiectului, doar mamele care au primit indemnizaţii pentru creşterea copilului calculate greşit vor fi amnistiate, nu şi cele care au folosit documente eliberate cu nerespectarea legii sau care au declarat lucruri neconforme realităţii.

În urma unei decizii a Curţii de Conturi de verificare a dosarelor pentru acordarea indemnizaţiei de creştere a copilului, s-a stabilit că 12.460 de mame, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2014, au încasat venituri suplimentare, pe lângă indemnizaţia de creştere a copilului. Astfel, Curtea de Conturi a stabilit că mamele respective trebuie să returneze indemnizaţiile încasate, respectiv 15 milioane de lei pentru care s-a constituit debit.

Cele două proiecte de lege au fost incluse pe ordinea de zi prin decizia conducerii Senatului, la solicitarea ministrului delegat penrtru relaţia cu Parlamentul, Eugen Nicolicea, care a invocat „importanţa şi urgenţa ce o comportă reglementările propuse”.

Tot la solicitarea ministrului Nicolicea, senatorii au luat în dezbatere şi Legea privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, a cărei reexaminare a fost cerută de preşedintele Traian Băsescu.

Prin proiectul de lege se are în vedere exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială pe care personalul încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile Lupeni, Petroşani şi Vulcan (Hunedoara) trebuie să le restituie ca urmare a deciziilor de impunere emise de angajatori, drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii.

Preşedintele Băsescu a menţionat, în cererea de reexaminare, că modalitatea de stabilire a domeniului de aplicare a acestui act normativ este de natură să confere caracter individual şi discriminatoriu legii, întrucât aceasta nu se aplică la un număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci într-un singur caz, respectiv personalului încadrat în unităţile de învăţământ din localităţile menţionate.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button