Recunoașteți acest oraș sublim de urât? Bucureștiul din iarna lui 1990, văzut de un japonez. Fotografiile lui Norihiro ne dăruiesc realitatea uitată a Capitalei

În anul 1989, Norihiro Haruta era student la sociologie în Tokio. Și-a luat o pauză de un an de la facultate și a plecat într-o lungă călătorie în Tibet, apoi în căutarea Revoluțiilor anticomuniste din Europa de Est. De la Berlin, după căderea zidului, a luat trenul spre București. Lui Norihiro Haruta îi datorăm o impresionantă frescă a Bucureștiului anului 1990, în tușe nemiloase de alb și negru. O arhivă cu peste 500 de fotografii, care acum se află pe site-ul fotografului Andrei Bîrsan, bucurestiulmeu drag.ro. Vestea bună este că Norihiro Haruta vine pe 20 ianuarie în București și-l voi întâlni. Până atunci, priviți Bucureștiul așa cum arăta în iarna anului 1990, cu oameni și locuri, cu tușe negre, negre și gri. Toate locurile în care Norihiro Haruta a făcut instantaneele au fost identificate de fotograful Mihai Petre. Priviți. Vă vine să credeți de unde am plecat?

București 1990, punctul zero. Un oraș cu proletari sărăcăcios îmbrăcați, înghesuiți în autobuze vechi, cu „alba-neagra”, cu cozi la pui și la orice

Fotografiile lui Norihiro Haruta nu mint. Nu sunt aranjate. Spun adevărul, mai ales că sunt instantanee luate de pe străzile orașului, din chiar centrul lui. Bucureștiul anilor ’90 arată mai degrabă ca un uriaș lagăr socialist, exponatul suprem al Epocii de aur și al societății multilateral dezvoltate. Un oraș cu proletari prost îmbrăcați, înghesuiți în autobuze vechi, cu cozi la pui, la orice, cu alba-neagră, cu cerșetori și cetățeni care seamănă cu cerșetorii. Fotografiile fixează exact momentul în care am ieșit din comunism. De aceea, nostalgicii ar trebui să le privească mai bine, iar cei tineri să înțeleagă cine eram când am descoperit libertatea.

Când a ajuns în România, japonezul Norihiro Haruta parcă a aterizat pe o altă planetă, așa cum numai Marco Polo trebuie să se fi simțit când s-a trezit în China imperială. Totul era nemaivăzut și nemaipomenit pentru el. Cultura, limba, clima, oamenii, mirosul lor, obiceiurile lor. Prima întâlnire cu Planeta România a fost șocantă. Iată cum își amintește Norihiro Haruta primul său contact cu țara noastră. Mărturisirea sa întreagă o găsiți pe site-ul bucurestiulmeudrag.ro.

• Despre “Trecut-au anii”, cea mai nouă expoziție de fotografie dedicată redescoperirii Bucureștiului, un proiect coordonat de Andrei Bîrsan, citește aici: București, atunci și acum. Cum s-au transformat strada ta, alimentara, moda, cartierele, stadioanele din anii ’80 și până azi. Fotografii-document pe gardul Palatului Suțu

“Românii erau niște oameni străini care miroseau a alcool și a brânză. De fapt, tot trenul mirosea haotic, pentru o persoană care venea din Japonia”

Norihiro Haruta: “Am luat trenul de la Berlin la București. În timpul nopții, trenul s-a oprit în cele din urmă la granița dintre Ungaria și România. Vameșii au intrat în tren și au verificat bagajele și pașapoartele. Erau niște oameni străini care miroseau a alcool și a brânză. De fapt, tot trenul mirosea haotic, pentru o persoană care venea din Japonia. Tot corpul meu a reacționat, toate simțurile mele s-au trezit, nasul, corpul, sângele, vocea, toate erau total diferite”.

“Am încercat să înțeleg ce este Europa, civilizația europeană modernă și revoluția din Europa de Est”

Ajuns la București, Norihiro Haruta s-a cazat la un hotel de lângă Gara de Nord, cu 20 de dolari pe noapte, și a început să exploreze orașul, o urbe socialistă proaspăt trezită după un somn de 45 de ani de comunism. Într-un bar, tânărului student japonez i-a fost furat aparatul de fotografiat. Poliția avea sa-l recupereze mai târziu.

Norihiro Haruta: “Începînd cu luna aprilie 1990, mi-am luat liber un an de la facultate și am planificat să vizitez Europa de Est. Am încercat să înțeleg ce este Europa, civilizația europeană modernă și revoluția din Europa de Est (..). Ca fotograf, știam despre jurnalismul fotografic, despre agenția Magnum și revista Life, dar, de fapt, nu știam mai nimic despre tehnica fotografică. Aveam un aparat foto Nikon, filme alb negru Fuji Neopan Presto 400 și Kodak Tri-X 400 și am încercat, pur și simplu, să fac fotografii. Știu că este tot ce am vrut să fac”.

“Frigul din România (iarna este mai rece decât în Japonia) m-a făcut să-mi schimb stilul de fotografiere; oamenii îmi spuneau «frate»”

Norihiro Haruta: “Bucureștenii au fost prietenoși, mi se spunea «frate». Uneori am stat în casa cuiva, student, muncitor, prieten de-al prietenilor. Unii oameni au fost incredibil de prietenoși cu mine și m-am apropiat de ei repede, dar alteori am vrut să fiu singur și am rămas la hotel (..). Frigul din România (iarna este mai rece decât în Japonia) m-a făcut să-mi schimb stilul de fotografiere, fotografiile mele redau o atmosfera diferită, greu de descris în acel moment. Când m-am întors în Japonia, am făcut un portofoliu cu fotografii tipărite și o expoziție la Shinjuku Tokio în anul 1996”.

Norihiro a rămas foarte legat de România și până în anul 2001 s-a întors la noi în fiecare an, în special la Horezu, unde are mulți prieteni și unde îi place mult sa-și petreacă vacanțele.

“După 33 de ani, cred că am uitat partea urâtă a acelor vremuri”

Andrei Bîrsan , fotograf, președinte al Asociației “Bucureștiul meu drag”: “Norihiro Haruta a ajuns în România în anul 1990 căutând Revoluția din Europa de Est. Tânărul student ne descrie o Românie și un București exotic pentru el, nemaivăzut până atunci. Interesant este că memorile lui scrise după 27 de ani și-au păstrat naivitatea studentului și transmit foarte bine emoțiile trăite în fața unei lumi total diferite de cea de acasă”.

“Arhiva Norihiro Haruta a fost pusă în valoare cu ajutorul lui Mihai Petre, care a fost minunat, și a identificat locurile unde au fost făcute fotografiile în 1990”

Andrei Bîrsan: “Arhiva primită de la Norihiro Haruta cu Bucureștiul anului 1990 cuprinde peste 500 de fotografii. Mă bucur că Valentin Diaconu, prietenul lui Norihiro și fotograf freelancer, l-a convins pe Norihiro Haruta să ne trimită atât de multe fotografii. Această arhivă a fost pusă în valoare cu ajutorul lui Mihai Petre, care a fost minunat, și a identificat locurile unde au fost făcute fotografiile acum 33 de ani. Îi mulțumesc lui Mihai, este un iubitor adevărat al Bucureștiului și un foarte bun cunoscător al lui”.

“Bucureștiul în 1990 era atât de urât, încât parcă nici pe vremea lui Ceaușescu nu era așa”

Andrei Bîrsan: “Nu vreau să cred nici astăzi că așa arăta Bucureștiul anului 1990. Era atât de urât, încât parcă nici pe vremea lui Ceaușescu nu era așa. După 33 de ani, cred că am uitat partea urâtă a acelor vremuri. 1990 a fost primul an după revoluție, țara era condusă de comuniștii din linia a doua a partidului, am avut trei mineriade, dintre care cea din 13 iunie. 1990 a lăsat urme mulți ani, FSN-ul a ieșit câștigător la alegeri în frunte cu Ion Iliescu, fost comunist de seamă, iar Silviu Brucan a zis atunci că ne mai trebuie 20 de ani ca să ne deșteptăm. A fost optimist”.

“Sper ca aceste fotografii să fie văzute și înțelese de tinerii care au avut norocul să nu trăiască anii comunismului în România”

Andrei Bîrsan: “Nori, fotografiile tale, chiar dacă ne plac sau nu, ne dăruiesc o parte din istoria uitată a României, o parte foarte importantă pentru înțelegerea acelor vremuri. Ochiul tău nu a iertat nimic, a surprins orașul așa cum era și pentru aceasta îți mulțumesc. Sper ca aceste fotografii să fie văzute și înțelese de tinerii care au avut norocul să nu trăiască anii comunismului în România”.

Ca să descoperiți întreaga Arhivă Norihiro Haruta, ca să vedeți Bucureștiul anului 1990, intrați pe site-ul bucurestiulmeudrag.ro.