ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Rectificare bugetară la Primăria Capitalei. CGMB taie peste 200 de milioane de la Transporturi și crește subvențiile pentru căldură

Luni, în ședința CGMB începută cu scandal, a fost votată și o rectificare bugetară, Astfel, se taie peste 200 de milioane de lei de la STB, iar subvențiile pentru căldură cresc cu peste 20 de milioane de lei.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat în şedinţa de luni un proiect de rectificare bugetară, conform căruia veniturile bugetului local sunt diminuate cu 212 milioane lei şi se majorează cu 23,9 milioane lei subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energia termică.

La cât au ajuns veniturile totale ale Primăriei

Potrivit proiectului, introdus pe ordinea de zi suplimentară, veniturile totale ale bugetului Municipiului Bucureşti sunt diminuate cu 212 milioane lei, ajungând la 6,62 miliarde lei. Pe de altă parte se înregistrează un plus de 20 de milioane de lei la sume defalcate din taxa pe valoare adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale.

Ce prevede noul proiect

Se suplimentează cu 23,9 milioane lei subvenţiile pentru acoperirea diferenţelor de preţ şi tarif la energia termică şi se diminuează cu 225 milioane de lei banii pentru Transportul în comun (vizând programe din Fondul European de Dezvoltare Regională, atât finanţare naţională, cât şi finanţare externă nerambursabilă, pentru modernizarea şi dotarea unor linii de tramvai). Se mai taie cu 8,3 milioane lei veniturile Proedus, iar cu 2,2 milioane lei veniturile Centrului Arcub.

În raportul de specialitate se arată că, în baza H.G. 1098/2020, a fost comunicată Municipiului Bucureşti suplimentarea cu 20 de milioane de lei a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2020 pentru Municipiul Bucureşti, din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, în vederea asigurării continuităţii serviciului public de alimentare cu energie termică în sistem centralizat a populaţiei.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button