Record în instanţa Bucureşti: dosarul se va judeca peste 580 de zile

de:
05 apr. 2011
0 Afișari
Record în instanţa Bucureşti: dosarul se va judeca peste 580 de zile

Numărul imens de dosare, acumulate în materie comercială, împovărează instanţele, chiar dacă nu toate cauzele au un grad sporit de complexitate, relatează puterea.ro. Astfel, judecătorii au de soluţionat acţiuni privind radierea sau dizolvarea societăţilor comerciale, în condiţiile în care alte cauze complexe aşteaptă să fie soluţionate.

Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Dan Lupaşcu, a declarat că dosarele privind dizolvarea societăţilor comerciale nu trebuie să mai stea în competenţa tribunalelor. „Semnalez necesitatea degrevării acestor instanţe, pentru a da posibilitatea judecătorilor să muncească fără să fie aglomeraţi. Printr-o modificare legislativă, dosarele ar putea ajunge la Registrul Comerţului, iar cauzele să fie soluţionate de un funcţionar, nu de un magistrat”, a spus preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, citat de puterea.ro.

Cookies