Record de vizitatori la a 11-a ediție a Romanian Design Week: peste 85.000 de persoane au admirat expoziția din Piața Amzei și au explorat cele peste 100 de evenimente conexe.
Acesta este cel mai mare festival multidisciplinar dedicat industriilor creative locale, fiind un proiect The Institute, prezentat de UniCredit Bank, cu sprijinul Primăriei Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București.
Anul acesta, RDW a înregistrat un număr record de vizitatori la ediția cu numărul 11. În perioada 12-28 mai 2023, peste 85.000 de persoane s-au bucurat de experiența festivalului și au vizitat atât expoziția centrală din Piața Amzei, realizată de Primăria Sectorului 1, împreună cu The Institute, cât și cele peste 100 de evenimente-conexe care s-au desfășurat peste tot în București.
162 de lucrări de design și arhitectură au fost prezentate publicului larg în Piața Amzei, acolo unde a fost expoziția centrală a festivalului. Lucrările au fost admirate de peste 40.000 de persoane, în clădirea din centrul Capitalei, fiind astfel reintegrată în circuitul urban. Designul RDW Exhibition a fost semnat de Attila Kim Architects.
Numărul record de vizitatori în cadrul expoziției s-a înregistrat cu ocazia Nopții Muzeelor, când aproximativ 3.500 de persoane au ajuns în spațiul din Piața Amzei pentru a vedea RDW Exhibition, deschisă în program prelungit, până la miezul nopții.
Instalația interactivă „Echoes of Presence”, dezvoltată de Alina Rizescu, Bogdan Ștefănescu, Alin Tatu și Denis Flueraru și realizată cu sprijinul IQOS, a fost una dintre atracțiile principale care au adus un vârf de vizitatori în Piața Amzei pe parcursul festivalului. Instalația a oferit publicului o experiență multi-senzorială spectaculoasă.
De asemenea, de o audiență importantă s-a bucurat programul RDW Social a oferit petreceri și contexte de relaxare și socializare participanților. Petrecerile semnate UniCredit Bank (20 mai) și IQOS (27 mai) au atras un public numeros, de peste 3.000 de persoane, care s-au bucurat de muzica Norzeatic și Quintă Spartă, respectiv HipHop La Feminin, MC Yallah și Debmaster.
Celelalte formate ale RDW au întregit experiența din Piața Amzei. În premieră pentru festival, publicul a admirat și expoziția Young Design powered by Diploma, care a reunit noua generație de artiști, arhitecți și designeri români într-o expoziție multidisciplinară dedicată.
Totodată, în cadrul Creative Corner, vizitatorii au avut ocazia să admire expoziția Circular Catalysts, rezultatul colaborării între designeri, artiști și meșteșugari din România și Marea Britanie, realizată de British Council România, în parteneriat cu Institutul Cultural Român. Amenajarea spațiului pietonal, dar și a Young Design powered by Diploma, RDW Market și Creative Corner a fost realizată de BAZA. Deschidem Orașul.
Nu în ultimul rând, galeria de design din Piața Amzei, RDW Market, a atras pasionați și cumpărători de design românesc. Cele mai căutate obiecte au fost: bijuteriile de autor, produsele de papetărie, cărțile de arhitectură, printurile de artă de la graficieni și ilustratori români, respectiv obiectele de ceramică realizate local.
Suntem încântați de cât de bine s-au conturat și au fost primite formatele Romanian Design Week de anul acesta, dacă ne uităm la cifrele-record pe care ne bucurăm că le-am atins pentru fiecare dintre ele. Vom continua să investim în dezvoltarea lor, în prezentarea celor mai relevante lucrări de design și arhitectură, dar și în extinderea festivalului prin evenimente-conexe care să pună pe harta Bucureștiului cartiere creative din ce în ce mai numeroase și care ne arată un univers urban viu, extrem de talentat și efervescent, a declarat Raluca Mirel, Project Director Romanian Design Week.
Anul acesta, formatul RDW Design GO! a inclus peste 100 de evenimente-satelit din care publicul larg a putut alege. De la expoziții la workshop-uri, ateliere, open doors, dezbateri sau manifestări de tip bazar, peste 45.000 de bucureșteni au putut explora manifestările cultural-creative și inițiativele diverse din 4 design districts ale Bucureștiului: Dorobanți-Floreasca, Ioanid-Icoanei, Cotroceni, respectiv Cartierul Creativ (zona din jurul Cișmigiului).
Printre atracțiile RDW Design GO! din acest an:
O altă atracție a Romanian Design Week a fost Noaptea Studiourilor de Arhitectură, când peste 3.000 de persoane au animat orașul, trecând pragul celor 16 studiouri de profil din București care și-au deschis birourile și spațiile de lucru pentru a se reconecta cu colegi, prieteni și publicul larg, într-un context relaxat și informal.
De exemplu, Ordinul Arhitecților din România (OAR) și-a invitat vizitatorii să interacționeze cu o instalație informativă despre activitatea OAR și să participe la tururi ghidate ale fostei reședințe Ion Mincu, restaurată de echipa arhitectului Ștefan Sturdza. Totodată, Nod Makerspace a prezentat o colecție de obiecte de design din comunitatea sa creativă – de la piese de mobilier din lemn până la obiecte unicat din ceramică și decorațiuni vii – și a oferit vizitatorilor ocazia de a parcurge toate etapele de producție ale unui obiect, de la ideație la prototipare, realizare, finisare și optimizare.
Romanian Design Week deja pregătește următoarea ediție, care va avea loc în mai 2024. La fel ca în cazul acestei ediții, lucrările prezentate în expoziția centrală a festivalului vor fi selectate în urma unui call de proiecte, care va fi anunțat începând cu luna septembrie 2023.
Pe lângă posibilitatea de prezentare în cadrul expoziției RDW, cele mai bune proiecte vor fi selectate pentru a fi promovate în galeria online de bune practici, de pe website-ul festivalului, într-un demers de recunoaștere a reperelor și evoluției semnificative a industriilor creative locale.
Ne dorim în continuare ca, prin coagularea tuturor forțelor din jurul unui festival atât de amplu cum a devenit Romanian Design Week, să contribuim la dezvoltarea unor parteneriate – între sectorul public, privat, societate civilă și antreprenori – care să ducă la schimbarea în bine a Capitalei, la creșterea atașamentului oamenilor față de oraș și, în cele din urmă, la o calitate mai bună a vieții fiecăruia dintre noi. Aceasta este miza noastră și ceea ce ne propunem cu fiecare ediție RDW, în cele din urmă, a explicat Andrei Gavrilă Borțun, CEO The Institute.
Mai multe detalii despre eveniment și despre următoarea ediție RDW vor fi anunțate începând din septembrie, pe site, Facebook și Instagram.