ESENTIAL

Reclamă mincinoasă: „Cea mai pură apă minerală din lume”

„Reclama este sufletul comerţului” şi pe acest principiu mizează toţi vânzătorii. Etichetele şi ambalajele frumos colorate, care îţi iau ochii, conţin însă, de multe ori, informaţii neadevărate, susţine Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) care a efectuat recent un control la producătorii şi distribuitorii de ape minerale naturale.

Din această cauză, comisarii ANPC ne sfătuiesc să nu credem chiar tot ce scrie pe etichetă. Aceştia au dat ca exemplu de reclamă mincinoasă cea făcută de firma Carpathian Springs SA Vatra Dornei, care îmbuteliază apele „Aqua Carpatica”. Pe etichetă, societatea oferea consumatorilor „cea mai pură apă minerală din lume” deşi, susţin inspectorii de control, producătorul nu a putut proba cu documente oficiale dacă mesajul este adevărat sau nu.

„Consumatorii trebuie să fie atenţi când achiziţionează un produs şi, în primul rând, să cumpere din magazine autorizate, nu de la colţ de stradă, astfel încât să se asigure că produsul este sigur pentru consum”, a declarat Constantin Cerbulescu, preşedintele ANPC, într-o conferinţă de presă cu prilejul prezentării unui raport de activitate al instituţiei în ultima lună.

Acesta a adăugat că, printre cele mai multe nereguli constatate la comercianţii de apă se numără modalitatea necorespunzătoare de depozitare a sticlelor şi modul de etichetare a produselor. Astfel, spun inspectorii, sticlele de apă sunt ţinute la soare şi nu în depozit cum ar trebui, unele sortimente fiind expuse la vânzare deşi erau expirate. În plus, multe etichete sunt rupte în urma transportului şi, din acest motiv, clienţii nu mai pot citi ce scrie pe ambalaj. Totodată, pe multe dintre sticlele aflate la vânzare, nu era precizat locul în care este exploatată sursa de apă şi nici conţinutul de dioxid de carbon din produs.

Potrivit raportului de control întocmit de ANPC, în numai zece zile, comisarii au dispus retragerea definitivă de la comercializare a circa 276.000 de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor în valoare de peste 440.000 de lei, la nivel naţional. Totodată, au fost opriţi temporar de la vânzare peste 4,5 milioane de litri de apă minerală naturală, apă de izvor şi apă de masă în valoare de 5,5 milioane de lei, până la remedierea deficienţelor.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button