Sigur ați auzit reclama de la Jumbo, Jumbo, Jumbo, care ne aducea la un punct critic: să aruncăm televizoarele pe geam. Iată că a ajuns pe masa CNA, iar autoritățile au luat o decizie.
Reclama enervantă de la Jumbo a ajuns să fie analizată de CNA (Consiliul Național al Audiovizualului) după ce a fost reclamată de 12 telespectatori.
Telespectatorii au catalogat reclama TV pentru magazinele Jumbo ca fiind „deranjantă”, „tortură psihică” sau care „te distruge psihic”.
Spotul a fost discutat şi de Consiliul Român al Publicităţii (RAC), aşa cum se întâmplă în mod normal în cazul unei reclame care a primit plângeri.
Membrii Consiliului Național al Audiovizualului s-au uitat la reclamă și au ajuns la concluzia că, deși este extrem de enervantă, aceasta nu încalcă legislația audiovizualului.
„Nu ai ce să reproşezi. A fost o soluţie care pentru unii e enervantă, dar să ştiţi că şi copiii sunt enervanţi. Ar trebui întrebaţi copiii cum li se pare reclamă. Funcţia şi-o îndeplineşte spotul”, a declarat Mircea Toma, membru CNA, potrivit paginidemedia.ro.
Un alt membru al Consiliului Național al Audiovizualului, Cristina Pocora, a declarat că spotul nu încalcă legea, dar „te face cu capul”.
De asemenea, Consiliul Român al Publicității a transmis, după analiza reclamei că, nu există elemente care ar putea să afecteze psihicul unui consumator mediu.
Câteva reclamații trimise de telespectatori:
O lăsăm aici.