Recital de pian w/ Fujiko Hemming

de:
01 nov. 2012
0 Afișari
Recital de pian w/ Fujiko Hemming

Filarmonica “George Enescu” anunta revenirea pianistei japoneze Fujiko Hemming pe scena Ateneului Român intr-un recital organizat in colaborare cu Ambasada Japoniei la Bucuresti.

Program:
Serghei Rahmaninov 
Preludiu nr. 5, op. 32 
Preludiu nr. 2, op. 3 

Modest Petrovici Musorgski 
Suita pentru pian „Tablouri dintr-o expoziţie” 
Frederic Chopin 
12 Studii, op. 25 
Fantezie-impromptu, op. 66 

Franz Liszt 
Studiul de concert nr. 3, „Un sospiro” 
Studiul după Paganini nr. 3, „La Campanella”

Biletele pentru concert se pot achizitiona de la casa de bilete a Ateneului Roman. 
Program: Marti – Vineri 12:00 – 19:00 
Sambata – Duminica 16:00 – 19:00 
Telefon: 021.315.68.75

Născută la Berlin dintr-o mamă japoneză şi un tată de origine ruso-suedeză, Ingrid Fuzjko Hemming s-a remarcat de la o vârstă fragedă drept un talent muzical prodigios. Crescută într-o familie cu preocupări artistice (mama-pianistă şi tatăl-arhitect), începe de la 10 ani să ia lecţii de pian cu Leonid Kreutzer, cel care i-a prezis o strălucită carieră pianistică. După perioada de studenţie de la Universitatea Naţională de Muzică şi Arte Frumoase din Tokyo, obţine mai multe premii în cadrul unor importante competiţii organizate în Japonia sub egida NHK Mainichi şi Cultural Radio Broadcasting Inc. La 28 de ani revine în oraşul natal unde va absolvi Institutul de Muzică, iar mai apoi se mută la Viena, unde studiază sub îndrumarea lui Paul Badura-Skoda şi colaborează cu Bruno Maderna şi Leonard Bernstein. În urma unei răceli, îşi pierde parţial auzul. 
Recitalurile susţinute după întoarcerea în Japonia, în anul 1996, precum şi filmul documentar pe care i l-a dedicat televiziunea japoneză NHK exercită un puternic impact asupra publicului. În anul 1999 îşi lansează CD-ul de debut „La Campanella” care se vinde în peste două milioane de exemplare, fapt puţin obişnuit pentru lumea muzicii clasice. Vânzările record îi aduc de patru ori trofeul pentru „Albumul de muzică clasică al anului” în Japonia. 
În perioada următoare continuă să lanseze mai multe CD-uri şi susţine turnee în diferite oraşe nipone. În iunie 2001 apare într-un recital la Carnegie Hall din New York şi în acelaşi an concertează de trei ori în Europa şi în Statele Unite, de fiecare dată apariţiile sale bucurându-se de primiri elogioase din partea publicului şi a criticii de specialitate. În 2004, recitalurile susţinute în Japonia sunt dublate de apariţii în străinătate. Astfel, cântă alături de Orchestra Filarmonicii din Moscova, Cvartetul Artis din Viena, Orchestra de cameră din Anglia şi Orchestra Naţională din Belgia, etc. În primăvara anului următor întreprinde un nou turneu împreună cu Filarmonica din Moscova aflată sub bagheta dirijorului Yuri Simonov, iar în toamnă colaborează cu violoncelistul Mischa Maisky. 
Participă la prestigioase festivaluri internaţionale şi apare în mod regulat pe scenele de concert din întreaga lume la invitaţia unor cunoscute orchestre simfonice. Anul 2006 marchează noi apariţii împreună cu Orchestra Filarmonică din Slovenia şi din nou, cu Filarmonica din Moscova. În luna septembrie concertează alături de Royal Philharmonic Orchestra la Londra, iar în decembrie, alături de Cvartetul Artis la Salle Gaveau din Paris. În februarie 2007 susţine un turneu în trei mari oraşe americane şi apare pe scena de la Carnegie Hall. În perioada aprilie-iulie 2007 pe agenda sa figurează mai multe concerte cu Janacek Philharmonic Orchestra, Bari Concert Society Orchestra, Orchestra de cameră din Lituania, Orchestra Radiodifuziunii din Spania, etc. Colaborează cu violoniştii Alexandre Da Costa şi Laurent Korcia. În luna septembrie 2010 este invitată la Festivalul Chopin de la Varşovia unde cântă în faţa a numeroase personalităţi. În martie 2012 recitalul pe care-l susţine la Londra se bucură de un record de audienţă, acesta fiind preluat de către BBC. 
Fuzjko Hemming se implică activ şi în acţiuni filantropice, participând anual la numeroase concerte de caritate, desfăşurând în acelaşi timp o neobosită activitate în domeniul protecţiei animalelor, de care se simte foarte legată afectiv. 
Fuzjko Hemming a concertat de mai multe ori în România, iar la începutul lunii noiembrie a acestui an va cânta din nou la Ateneul Român şi, în premieră, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat din Sibiu.

 

Biletele pentru concert se pot achizitiona de la casa de bilete a Ateneului Roman.

Sala Mare

Cookies