ARHIVA B365

RECHIZITORIU DNA: Sedii PSD, renovate cu şpaga primită de Vanghelie

Marian Vanghelie a susţinut financiar Partidul Social Democrat ani de zile, potrivit procurorilor. „Marian Vanghelie a acționat în sensul subordonării intereselor colectivităţii (a căror realizare trebuiau să o urmărească în desfășurarea activității politice) propriilor interese, acesta percepând și exercitând activitatea politică ca pe un mijloc de înavuțire personală și de a-și spori pe această cale, în mod substanțial, veniturile”, se arată în rechizitoriul DNA, potrivit Digi24.

Banii pe care Marian Vanghelie i-ar fi investit, cu dărnicie, în PSD, erau de fapt mita încasată de la firmele abonate la contractele cu Primăria. Edilul ar fi plătit, din bani negri, renovarea a trei sedii folosite de partid.

„În anul 2012, potrivit înţelegerii dintre Marian Vanghelie şi Marin Dumitru, acesta din urmă a suportat cheltuielile de renovare a sediilor Partidului Social-Democrat Unirii (situat lângă magazinul Cocor), Cotroceni (vila din strada Obedenaru, deţinută de societatea comercială Calex Business Grup S.R.L.) şi din zona şoseaua Alexandriei”, mai arată procurorii.

La inaugurarea unuia dintre sediile de care vorbesc acum procurorii, Marian Vanghelie a venit la braţul liderului PSD Victor Ponta, deşi probele arată că relaţia cu proaspătul premier şi preşedinte de partid începuse deja să se răcească.

Edilul este acuzat şi că, în 2009, în contul comisioanelor pe care le avea de încasat, a cerut unei firme să achite o datorie de peste 2,5 milioane de lei, acumulată de partid în campania electorală pentru prezidenţialele din 2009. Iar donaţiile făcute de partid în 2010 sinistraţilor din nordul Moldovei ar fi fost plătite după acelaşi model.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button