Reacţia RATB,după plângerile sindicaliştilor: Mijloacele de transport puse în circulaţie sunt sigure

de:
26 mai 2015
1 Afișari
Reacţia RATB,după plângerile sindicaliştilor: Mijloacele de transport puse în circulaţie sunt sigure

Conducerea RATB anunţă, într-un comunicat de presă, că mijloacele de transport aflate în circulaţie sunt sigure, contrar afirmaţiilor făcute de sindicalişti. „Dorim să asigurăm încă o dată publicul călător că toate mijloacele de transport aflate în acest moment în circulaţie în reţeaua RATB îndeplinesc standardele de siguranţă impuse de legislaţia în vigoare şi au reviziile tehnice efectuate.

De asemenea, având în vedere finalizarea procedurilor de achiziţionare a pieselor de schimb necesare, începând din a doua jumătate a lunii iunie, RATB va demara programul de reparare a vehiculelor ce prezintă defecţiuni şi care în prezent sunt imobilizate.

În acest context, prioritatea maximă a managementului RATB este derularea tuturor programelor de reparare şi întreţinere a parcului circulant, astfel încât să putem acoperi în mod corespunzător cererea toate liniile şi să oferim condiţii mai bune de transport călătorilor noştri”, se arată în comunicatul citat.

Într-un comunicat de presă remis B365.ro luni de Sindicatul Transportatorilor APT din RATB, se preciza că „starea tehnica a vehiculelor este mai proasta acum decat la inceputul anului, iar numarul vehiculelor in exploatare scade aproape zilnic din lipsa de piese si materiale pentru intretinerea si reparatia vehiculelor”. Sindicaliştii au mai precizat, totodată, că muncitorii s-au saturat sa cumpere piese pentru intretinerea parcului.

Vezi aici: Cum a fost „căpuşată” RATB, potrivit unui raport al Curţii de Conturi

Cookies