REABILITAREA TERMICĂ a blocurilor din Sectorul 2, FINALIZATĂ cu fonduri de la BEI

de:
04 oct. 2019
1 Afișari
REABILITAREA TERMICĂ a blocurilor din Sectorul 2, FINALIZATĂ cu fonduri de la BEI

Vineri, 4 octombrie 2019, documentele de finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor au fost perfectate de către primarul Sectorului 2, Toader Mugur Mihai, și Andrew McDowell, Vicepreședintele instituției bancare.

„Sectorul 2 derulează cel mai mare Program de Reabilitare Termică la nivelul întregii țări, program ce include 1772 blocuri, aflate în diverse stadii de execuție, cele mai multe dintre ele fiind finalizate. Sectorul 2 și-a propus să fie un exemplu în materie de eficientă energetică prin reabilitarea locuințelor colective, atât pentru reducerea la minim a consumului de energie și a emisiilor de bioxid de carbon, cât și pentru a deveni prietenoase cu mediul înconjurător. Avem deja șapte ani de colaborare în care am beneficiat de experiența partenerului nostru de încredere, Banca Europeană de Investiții, care a participat la dezvoltarea proiectelor prioritare ale sectorului 2 și la cofinanțarea acestora”, a declarat primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader. 

La rândul său, Vicepreședintele BEI, domnul Andrew McDowell, a menționat: „Fondurile BEI vor contribui la creșterea eficienței energetice a peste 400 de clădiri rezidențiale din sectorul 2 al Bucureștiului, ceea ce va conduce la îmbunătățirea mediului orașului printr-o reducere a emisiilor și a poluării, ridicând astfel nivelul de trai al cetățenilor bucureșteni. Acest program de acțiune climatică ajută România să își îndeplinească angajamentele internaționale în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon”.

CITEŞTE ŞI Primăria Sector 2 a lansat HARTA INTERACTIVĂ a REABILITĂRII TERMICE. Cum funcţionează

Primăria Sectorului 2 a lansat harta interactivă a REABILITĂRII TERMICE, program destinat creşterii eficienţei energetice a blocurilor de locuinţe. Aplicaţia permite vizualizarea în timp real a stadiului de execuţie a lucrărilor de reabilitare termică pentru fiecare imobil din Sectorul 2, pe baza introducerii datelor asociaţiei de proprietari.

Pe noul site al Primăriei Sectorului 2, la secţiunea „Reabilitare termică”, se poate consulta HARTA INTERACTIVĂ A REABILITĂRII TERMICE şi unde sunt menţionate toate blocurile de locuinţe înscrise în program. Aplicanţii trebuie doar să tasteze numele asociaţiei de proprietari şi adresa, iar aplicaţia va genera automat informaţii actualizate despre stadiul lucrărilor în care se găseşte imobilul respectiv. 

CITEŞTE ŞI A fost aprobată schema de finanţare pentru Programul de reabilitare a lifturilor de la blocuri

Consiliul Local Sector 2 a aprobat schema de finanţare pentru Programul de reabilitare a lifturilor de la blocurile de locuinţe din Sectorul 2. Astfel, locatarii nu vor plăti pentru repararea/înlocuirea ascensoarelor de persoane, costurile fiind suportate integral de administraţia locală, după cum a precizat pentru B365.ro primarul Sectorului 2, Mugur Mihai Toader. DETALII, AICI. 

CITEŞTE ŞI 221 de blocuri din Sectorul 2, pregătite pentru REABILITARE TERMICĂ. Când vor fi gata lucrările

Cookies