RCS&RDS a cumpărat 50% din acţiunile unui post de televiziune

de:
13 aug. 2013
1 Afișari
RCS&RDS a cumpărat 50% din acţiunile unui post de televiziune

Potrivit site-ului CNA, deţinătoarea licenţei audiovizuale este compania Profimusic SRL, ai cărei acţionari sunt cântăreţul de muzică populară Coca Vasile – asociat principal – 95% şi Coca Viorelia – 5%, scrie mediafax.ro.

Hora TV, un post de televiziune care difuzează muzică populară, a fost lansat în 2008, iar în momentul de faţă este distribuit de toţi operatorii de cablu din România.

Reprezentanţii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) au declarat pentru MEDIAFAX că, până la momentul difuzării acestei ştiri, nu s-a înregistrat nicio cerere pentru modificarea acţionariatului Profimusic SRL.

Societăţile care deţin licenţe audiovizuale au obligaţia să notifice CNA în legătură cu orice modificare apărută în licenţă, în conformitate cu Legea audiovizualului şi cu Decizia CNA numărul 488.

RCS&RDS este unul dintre cei mai importanţi operatori de telecomunicaţii din sud-estul Europei, cu servicii furnizate în România, Ungaria, Republica Cehă, Slovacia, Croaşia, Serbia, Spania şi Italia. În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania mai deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile locale aferente), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport. De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

Cookies