ESENTIAL

RCA va fi şi mai scump anul viitor. VEZI NOILE PREŢURI

Trebuie menţionat faptul că preţurile de bază publicate pe site-urile companiilor de asigurări pot suferi ajustări în plus sau în minus faţă de tariful afişat în funcţie de mai muţi factori. Astfel, conducătorii auto din Capitală care au sub 30 de ani plătesc, în medie, cu aproximativ 50% mai mult decât cei care au vârsta peste 30 de ani. De exemplu, posesorul unui autoturism cu motor de 1,2-1,4 litri, în vârstă de până la 30 de ani, va plăti pentru o asigurare RCA încheiată la Ardaf, valabilă timp de un an, suma de 924 de lei. Acelaşi şofer va achita la firma menţionată numai 588 de lei dacă are peste 30 de ani. Sunt însă societăţi de asigurări, aşa cum este cazul Uniqua Asigurări, care practică tarife diferenţiate în funcţie de vârstă pe mai multe paliere: vârsta până în 25 de ani, între 25-35 de ani şi peste 35 de ani, preţul fiind mai mare cu cât conducătorul maşinii este mai tânăr. Explicaţia oferită de companiile de asigurare este că persoanele mai în vârstă au înregistrat, din punct de vedere statistic, mai puţine incidente în trafic, ceea ce înseamnă un număr mai mic de daune plătite de asiguratori. De asemenea, preţul poliţei RCA este influenţat semnificativ şi de istoricul clientului în sensul că şoferii care au fost implicaţi în accidente în ultimii ani vor plăti mai mult decât cei care nu au înregistrat incidente rutiere, în unele cazuri tariful fiind dublu.

Potrivit Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), limita maximă de despăgubire pentru anul viitor pentru accidentele soldate numai cu pagube materiale, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, este de 750.000 de euro. Pentru accidente cu victime şi decese, suma maximă ce poate fi despăgubită urcă la 3,5 milioane de euro, echivalent în lei, la cursul de schimb al pieţei valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Naţională a României.

B365.ro vă oferă, în tabelul alăturat, câteva exemple de preţuri practicate de companiile de asigurări pentru o poliţă RCA, valabilă un an, după cum au fost ele publicate pe site-urile proprii.

Tarifele anuale de bază ale RCA, valabile în 2011, pentru persoanele fizice
Capacitatea cilindrică ABC Asigurări lei/an Ardaf lei/an * Astra Asigurări lei/an Generali lei/an * Uniqua lei/an **
Sub 1.200 cmc 528 612-936 384 581-1099 444-456-588
1.201-1.400 cmc 600 636-984 408 673-1273 444-456-588
1.401-1.600 cmc 840 780-1284 528 770-1457 564-576-768
1.601-1.800 cmc 840 864-1332 576 770-1457 708-744-972
1.801-2.000 cmc 1056 1032-1464 672 900-1703 828-876-1140
Peste 2.000 cmc 1464 1248-1836 840 1025-1938 948-984-1272
* tariful variază în funcţie de vârsta proprietarului maşinii sub 30 de ani şi peste 30 de ani
** tariful variază în funcţie de vârsta proprietarului maşinii sub 25 ani, între 25-35 ani şi peste 35 ani
Sursa: Site-urile companiilor de asigurări


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button