RCA 2015: Cum s-a ajuns ca o asigurare simplă RCA să coste 2.000 de lei

de:
10 dec. 2014
0 Afișari
RCA 2015: Cum s-a ajuns ca o asigurare simplă RCA să coste 2.000 de lei

Şeful Autorităţii de Supraveghere Financiară, Mișu Negrițoiu, a fost chemat astăzi în Parlament pentru a da explicaţii pe tema creşterii preţului la asigurările auto obligatorii! Poliţele RCA s-ar putea scumpi de anul viitor, în medie, cu 3 la sută, informează realitatea.net.

RCA 2015. Autoritatea de Supraveghere Financiară recunoaşte că a greşit, în special pentru că nu a diferenţiat tipurile de asigurări. Astfel că tinerii sub 30 de ani au ajuns să fie cei mai afectaţi de creşterea preţului poliţei, pentru care au ajuns să plătească peste 2000 de lei.

RCA 2015. „Am făcut o eroare pentru că nu ne-am uitat diferențiat la tipurile de asigurări. Am identificat ca tineretul este mai afectat decat ceilalti si acesta este un proiect al nostru sa vedem de ce. Intr-adevar va trebui sa vedem la societati si cum putem interveni ca aceasta categorie sa nu fie defavorizata si am inteles ca aici primele RCA sunt mai mari decat restul. Ne uitam la o recalibrare a RCA.”, a spus Mișu Negrițoiu, șeful ASF.

RCA 2015. Până la recalibrare însă, toţi românii sunt nemulţumiţi de preţurile poliţelor. Recent, transportatorii au ieşit în stradă şi au strigat împotriva ASF şi a creşterii preţului RCA din ultimul an.

Potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară, la nivelul pieţei este o rată combinată a daunei de 117%, ceea ce înseamnă că veniturile sunt mai mici decât costurile de acoperire a riscurilor şi de gestionare a dosarelor de daună.

Preşedintele ASF spune totuşi că insituţia pe care o conduce nu poate interveni direct. Promite însă că în momentul în care vor primi propunerile de prime şi vor observa diferenţieri vor discuta cu firmele şi vor pune pune presiune pentru reducerea preţurilor.

Cookies