CONTRIBUTORS

Razna pandemiei noastre. Cum spumegăm azi că se lungește vacanța după ce ieri clocoteam că e școală

În această țară pur și simplu nu cred că se poate lua nicio măsură fără ca cineva să nu sară în sus, vocal și plin de furie. Am tot văzut în ultimele săptămâni critici vehemente la adresa ministerului educației cum că de ce ține școlile deschise, când peste tot în Europa sunt închise, cum că de aia se răspândește iar virusul pentru că merg copiii la școală, că sunt în pericol profesorii, bunicii, părinții, toată lumea. Când s-a anunțat că va fi vacanță o lună, stop joc. S-a oprit brusc toată argumentația care ne spunea ce dezastru e că e deschis la școală (îmi și pare rău, de fiecare dată îmi propun să fac printscreen-uri și uit, pentru că am senzația că mulți dintre cei care neagă o ceva, neagă imediat și altceva-ul).

Bun. Așadar stop joc, ne repliem, că CE E BĂTAIA ASTA DE JOC CU VACANȚA DE O LUNĂ. Și nu, nu așa cum ne putem aștepta și putem înțelege din parte celor care au copii mici, care nu pot fi lăsați singuri acasă. Ci din partea unei mari mase de oameni care sunt îngrijorați, atenție, pentru faptul că vor pierde din ore. Nu știu cum o fi prin casele lor, dar la mine, unde copilul e acasă de un an (cu niște scurte pauze) și care a făcut și ore, tot orarul, toată programa asta, o pauză mai lungă e minunată. De ce? Pentru că niciunul dintre noi nu a stat de un an de zile lipit ore în șir zilnic în fața unui ecran unde i se predau lucruri. Înțepenit pe un scaun. Plictisit, dar obligat să fie atent, că e materie care se predă și din care vine evaluare pe urmă. Nu, nici măcar orele de sport nu a avut nimeni bunul simț să le scoată și asta nu pentru că aș fi împotriva sportului, ci pentru că normal ar fi fost, dacă se gândea cineva la copiii ăștia, să le reducă orarul la un minim suportabil, nu să mute totul cu arme și bagaje în online pentru un an de zile.

Poate în alte case e altfel, iar copiii sunt plini de entuziasm și dorință de a merge la toate orele zilnic. Felicitări, așa o fi normal, dar din experiența mea și a celor apropiați mie lucrurile nu stau deloc așa. Copiii nu mai au chef. Se trezesc în cazurile fericite cu 2 minute înainte de oră, în cazurile nefericite în plină oră de ceva. Nu mai reușesc să se concentreze nici la orele care le plac și unde vor să afle lucruri noi. Le lipsește interacțiunea, îi obosește liniaritatea. Le prinde bine o pauză în care să poată citi ce vor, dacă vor să citească, să se joace pe calculator, dacă vor să se joace, pentru că paradoxal au mult mai puțin timp de joacă pe calculator, acum când sunt non stop în fața lui.

O grămadă de adulți se plâng că nu sunt ok după un an de zile de ședințe pe zoom, vorbim despre zoom fatigue, facem studii, ne căutăm de sănătate mentală, dar ni se pare strigător la cer faptul că copiii noștri primesc în plus 3 săptămâni fără ședințe pe zoom, care în cazul lor se numesc ore și se termină cu evaluări. Oricum nu se mai duc la școală, oricum nu mai sunt conectați cu grupul lor decât online, oricum și-au pierdut entuziasmul, important e să facă frate orele alea, căci altfel cum și când vor recupera. Am văzut o profesoară care se plângea că ea și-a pregătit lecțiile cu fracții și că ce o să spună acum copiii? Îmi și imaginez cât de distruși au fost elevii din clasa dumneaei când au aflat că nu vor pătrunde tainele fracțiilor acum, ci probabil în vreo lună-două. 

Nu, copiii nu sunt ok, iar pentru ei e foarte bine că e vacanță o lună. Așa cum experții recomandă pauze de zoom pentru adulți, așa ar trebui să fie și pentru copii. Dar nu, noi vrem să facă ore!! Să stea acolo! CE atâta vacanță?

Nota B365.ro: Nouă ne place la nebunie Maria. Și cum scrie. și ce scrie. It’s a match, practic. Luați de savurați despre oraș și despre viață:


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button