ARHIVA B365

RAZII în Delta Dunării: Poliţiştii au confiscat aproape 4 tone de peşte

În perioada 15 – 28 mai a.c., sub coordonarea de specialitate a Direcţiei de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, poliţiştii de la stucturile de ordine publică, poliţie transporturi şi de la Serviciul de Poliţie „Delta Dunării” au acţionat pentru prevenirea şi combaterea braconajului piscicol şi a faptelor ilegale de transport, prelucrare şi comercializare a produselor din peşte.

În urma acestei acţiuni, polițiștii au ridicat aproape 4 tone de peşte fără documente legale. De asemenea, au fost ridicate plase de pescuit în lungime totală de circa 17 kilometri, precum și un aparat electric de pescuit ilegal.

Au fost efectuate peste 1.000 de acţiuni punctuale în apele interioare și în amenajări piscicole, 135 dintre acestea fiind pentru verificarea provenienţei, prelucrării, depozitării şi valorificării produselor din peşte şi 232 pentru verificarea transporturilor de peşte, potrivit unui comunicat de presă remis de Poliţia Română.

Astfel, echipele de control au verificat 371 de societăţi comerciale care comercializează peşte şi produse din peşte, 90 de amenajări piscicole, 69 de ambarcaţiuni şi 2.828 de autoturisme.

Poliţiştii au constatat 203 infracţiuni, dintre care 127 prevăzute de O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura şi 54 la regimul circulaţiei, fapte de comiterea cărora sunt bănuite 174 de persoane, dintre care 147 au fost depistate în flagrant delict.

De asemenea, pentru neregulile constatate, au fost aplicate 1.563 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 384.778 de lei, dintre care 270 pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura.

Totodată, au fost ridicate, în vederea confiscării, 3.921 de kg. de peşte, 14,3 kg. de icre, peste 10.000 de kg. de cartofi, 447 de plase monofilament, în lungime de aproape 15.000 de metri şi 66 de plase de pescuit cu fir textil, în lungime de aproximativ 1.880 de metri.

Poliţiştii au indisponibilizat 63 de setci, 3 prostovoale, 15 vintire, un dispozitiv electric pentru pescuit, 69 de alte unelte de pescuit, 18 ambarcaţiuni, 3 motoare de ambarcaţiuni şi 2 autoturisme, folosite în activitatea infracţională.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button