ARHIVA B365

Controale de amploare ale Poliţiei şi Gărzii Financiare în Centrul Vechi

Cu ocazia acestei acţiuni au fost conduse la sediul Secţiei 10 Poliţie un număr de 13 persoane pentru verificări, au fost constatate 12 infracţiuni, un prejudiciu adus bugetului consolidat al statului de aproximativ 36.000 lei, s-au aplicat un număr de 44 sancţiuni în  valoare totală de 9.260 lei iar inspectori din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bucureşti şi Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Bucureşti au aplicat 5 sancţiuni în valoare de 20.000 lei

Astfel, cu ocazia controlului efectuat la una din societăţile comerciale vizate, s-a constatat că reprezentanţii societăţii nu au înregistrat în contabilitate veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor, creind un prejudiciu bugetului consolidat al statului în valoare de aproximativ 7.000 lei.

Cu aceeaşi ocezie, în apropierea unui restaurant, a fost depistat M. V. de 26 de ani, având asupra sa un cuţit şi un plic ce conţinea un praf de culoare albă.

De asemenea, a fost depistat S. I. de 25 de ani care avea interdicţie de a se afla în Municipiul Bucureşti.

Raziile, care au început sâmbătă seară, la ora 23.00, vizau depistarea celor care se urcă băuţi la volan, precum şi a cluburilor în care se vând băuturi alcoolice către minori, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române. Oamenii legii urmăreau, de asemenea, combaterea infracţionalităţii stradale, precum şi depistarea unor persoane date în urmărire.

La acţiune au participat echipe mixte de la Poliția Sectorului 5, Brigada de Poliție Rutieră, Serviciul Special de Intervenție Rapidă, Comisariatul Municipiului București pentru Protecția Consumatorului, Inspectoratul Teritorial de Muncă și Garda Financiară.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button