Razie printre bicicliștii și trotinetiștii din București. 130 de amenzi și avertismente date în 120 de minute, plus un biciclist prins cu alcoolemia mare

20 sept. 2023
2604 afișări
Razie printre bicicliștii și trotinetiștii din București. 130 de amenzi și avertismente date în 120 de minute, plus un biciclist prins cu alcoolemia mare
Razie printre bicicliștii și trotinetiștii din București. 130 de amenzi și avertismente date în 120 de minute, plus un biciclist prins cu alcoolemia mare | Sursa foto: Agerpres

Polițiștii din București au ieșit azi pe străzile din oraș, cu ochii pe bicicliști și trotinetiști, să vadă dacă și unii, și ceilalți respectă regulile de circulație.

În primul rând, să vadă dacă circulă pe pistele special amenajate pentru vehiculele pe două roți. E drept, nici nu-s multe, Capitala a reușit să adune până acum puțin peste 30 de kilometri de pistă pentru biciclete.

Razie cu 130 de sancțiuni printre bicicliștii și trotinetiștii din București

Puținătatea pistelor și modul deseori haotiv în care se folosesc trotinetele electrice au un rezultat periculos: pietoni loviți pe trotuar de trotinetiști. Iar amenda minimă pentru mersul cu trotineta pe trotuar este de 290 de lei, dar numai dacă e plătită rapid, în 15 zile. 

Pentru neutilizarea pistei sancţiunea care se stabilește este de la 4 la 5 puncte, adică, /de la/ 580 de lei la 725 de lei.

Mulți dintre bicicliștii și trotinetiștii din București se plâng de lipsa de infrastructură rutieră pentru mijloacele de locomoție pe care le folosesc ei, iar nemulțumirea lor e foarte întemeiată. Și mai e o problemă reală: multele mașini parcate pe  aceste piste.

Dar, în același timp, este și problema serioasă a felului nesăbuit în care sunt conduse, de multe ori, trotinetele electrice, care zboară printre mașini și printre pietoni.

La razia de astăzi, la care i-au vizat exclusiv pe bicicliști și pe conducătorii de trotinete electrice, polițiștii din București au dat, doar într-o oră și jumătate, 130 de avertismente și amenzi. Un caz special a fost biciclistul abțiguit. A fost testat cu etilotestul și avea o alcoolemie de 0,06 alcool pur/litru în aerul expirat. În final, a fost amendat cu 870 de lei.

Reminder: E obligatoriu să ai CI când mergi cu trotineta

Au fost sancționați și bucureștenii care se urcă pe trotinetă fără să aibă asupra lor actul de identitate, așa cum prevede legea. Claudiu Costea, purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere București, spune că motivele sancțiunilor au fost mai multe::

Legea stabilește anumite reguli pe care aceștia ar trebui să le cunoască înainte de a utiliza aceste mijloace de deplasare. Am identificat situații în care aceștia nu respectau prevederile rutiere. Fie utilizau trotuarul pentru deplasare, deși este interzis, fie utilizau partea carosabilă, deși aveau zona amenajată.

Polițiștii din București spun că, în ultimele 8 luni, utilizatorii de trotinete electrice au fost vinovații principali în 39 de accidente grave, în ultimele 8 luni.

Și mai este o problemă legată de folosirea trotinetelor: „parcarea” lor. De foarte multe ori, la final de cursă, utilizatorii le lasă pe unde apucă, uneori în mijlocul străzii, alteori pe garduri, uneori cu coarnele pe sub mașini.

Pe de altă parte, cei care aleg bicicleta sau trotineta ca să evite traficul sufocant cu mașina se plâng de ani de zile că în București sunt prea puține piste speciale.

Referendum pentru interzicerea trotinetelor electrice în București

Viceprimarul Stelian Bujduveanu  a declarat, recent, că municipalitatea ar putea organiza un referendum la care bucureștenii  să decidă dacă vor interzicerea trotinetelor electrice pe străzile din București. 

„Bucureștenii trebuie să decidă: Cu sau fără trotinete electrice pe străzile din Capitală”, a spus Bujduveanu, care a a inițiat și un proiect de hotărâre de Consiliu General pe această temă.

Cookies