ARHIVA B365

Razie de amploare. Taximetriști și clienți, amendați în București pentru că nu purtau masca

„În urma controalelor efectuate, politistii au aplicat 111 sancțiuni contravenționale după cum urmează: 67 pentru nerespectarea obligației de a purta masca de protecție (în valoare de peste 20.000 de lei); 44 pentru încălcarea prevederilor legislației rutiere in vigoare( in valoare de peste 10.000 de lei)”, anunță sursa citată.

Totodata, în cadrul acțiunii au fost reținute 12 certificate de înmatriculare pentru deficiente tehnice și trei permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conducere autovehicule pe drumurile publice.

De exemplu, un bărbat in vârsta de 24 de ani a efectuat transport public de persoane in regim de taxi și nu purtat pe timpul transportului masca de protectie. De aseamnea, clientul pe care îl transporta, un bărbat in vârsta de 21 ani nu utiliza masca de protectie. Ambele persoane au fost sancționate pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, cu amenda in cuantum de 500 lei.

Un alt caz a fost al unei femei în vârsta de 25 de ani, pasager intr-un autovehicul care efectua transport public de persoane in regim taxi, nu a respectat obligația de a purta masca de protectie. Persoana in cauza a fost sancționata cu amenda in valoare de 500 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei de Covid 19.

Acest tip de acțiuni vor continua și in perioada următoare, context in care reamintim tuturor cetățenilor sa conștientizeze importanta respectării măsurilor de protectie(utilizarea măștii) atunci când se deplasează in autovehiculele care efectuează transport de persoane.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button