Războiul-maraton al unui călător STB, care se declară capabil să recurgă la soluții extreme

30 ian. 2025
2008 afișări
Războiul-maraton al unui călător STB, care se declară capabil să recurgă la soluții extreme
Războiul-maraton al unui călător STB, care se declară capabil să recurgă la soluții extreme | Foto: Diana Popescu
După o zi de muncă, un drum cu STB-ul poate fi mult așteptata doză de relaxare în liniște. Sau, dimpotrivă, ocazia cu care te „răcorești” vocal, din pricina pățaniilor care te-au adus în pragul unei crize de nervi.
Dacă ar fi fost în desene animate, bărbatul ar fi scos fulgere prin ochi și flăcări pe nas. Așa, fiindcă e doar în autobuzul STB 226, își scoate pe gură, la telefon, toată revolta și amărăciunea.

Mai întâi, necazul cu poliția

«Niște gunoaie de oameni! M-au tras aseară pe dreapta, că poate-poate mă găsesc cu ceva și-mi dau amendă! Cu asta vă ocupați voi, mă? Mama mea a fost bătută 20 de ani de tata, o amendă n-a primit în viața lui! 20 de ani a tot stat în ghips și în spitale… De câte ori mă duceam la Poliție, niciodată nu s-a făcut nimic.»

Și cu termopanele a fost o situație

«Mi-am pus termopane, am lucrat cu o firmă, am dat avans 1.000 de euro anul trecut, n-a venit să le monteze nici până în ziua de azi! Du-te, dă-i în judecată. M-am dus la Poliție, niciodată nu m-a chemat, măcar să dau o declarație. Mă duc mereu, îmi zice să vin mâine, mâine, mâine, mâine, în fiecare zi așa. Deschide fereastra aia mică și zice „E la Parchet polițistul”. Și n-am mai rezistat: Îți bați joc de mine?! În fiecare zi plec de la muncă neînvoit, ca să vin la Poliție și să-mi închizi geamu-n nas, să-mi zici „Vino mâine”?! Ce înseamnă asta?
I-am zis „Mă duc și-mi fac dreptate singur: știu unde stă ăla, am actele lui, am factura, tot, mă duc și-i sparg mașina, mă duc la nevastă-sa, la copii la școală, îi fac de râs, îi înjur! Sunt în stare, la nervii pe care-i am! Măcar mă răcoresc… Pușcăriile sunt făcute pentru oameni”.

Apoi, o combinație

«Să-și facă datoria! Nici măcar nu mă suni, să dau o declarație, pe ce lume trăim? Până nu l-am bătut pe tata, de l-am rupt cu bătaia, nu s-a terminat scandalul cu mama. Poliția o amendă în viața lui nu i-a dat.
Mă oprești pe mine, care muncesc 14-15 ore pe zi, de dimineața până seara, n-am un accident în viața mea, la ce mă oprești? Ce să-mi faci, dacă actele sunt în regulă? Mașina e din 2018, ești nebun? Am crezut că mă ia de la linia continuă, că era groapa aia și-a trebuit s-o ocolesc. Am și semnalizat, n-avea ce să-mi zică!
Zeflemiști, trebuie să vorbești frumos, de parcă cine știe cine sunt ei. „Da’ ce vorbiți așa cu noi?”. M-am săturat să vin zi de zi la Poliție, să nu dau o declarație. Eu știu că, mai devreme sau mai târziu, o să-mi văd banii ăia. Peste 10-15 ani… Mă chemi: „Vino mâine, la ora 9”. Vin la ora 9, zice că-i plecat. E la Parchet. Ce tot face, domnule, la parchet, s-a apucat de construcții? Cât durează? Nu știu! Și iar închide geamu’ ăla.
După aia se miră că de ce le vorbim urât, că de ce îi iau toți bombardierii la mișto, că de ce facem aia și ailaltă…Din ce în ce mai rău, ca sclavii trăim. Și tot noi, din banii noștri, le plătim salariile. Măcar să-și facă datoria.»

Mai multe Cronici STB, mai jos:

Cookies