RATB vrea să cumpere energie electrică. Cine sunt ofertanţii şi la cât este evaluat contractul

de:
05 mai 2016
0 Afișari
RATB vrea să cumpere energie electrică. Cine sunt ofertanţii şi la cât este evaluat contractul

Cei 8 ofertanți sunt nume grele în furnizarea și tradingul de energie electrică, respectiv E.ON Energie, Tinmar Ind, Electrica Furnizare, Arelco Power, Romelectroc, Hidroelectrica, CEZ Vânzare și RWE Energie, scrie profit.ro.

RATB vrea să cumpere energie electrică atât pentru tramvaiele și troleibuzele care asigură transportul public în Capitală, cât și pentru alimentarea sediilor sale. Contractul de furnizare va fi încheiat pe perioadă de un an.

Pentru asigurarea funcționării tramvaielor și troleibuzelor, RATB a planificat achiziția a 87.300 MWh de energie, iar pentru alimentarea sediilor Regiei – o cantitate de 10.230 MWh.

Anul trecut, Primăria Capitalei a subvenționat RATB cu 529 milioane lei, iar bugetul municipiului București pe 2016 prevede o subvenție similară. 

Ultimele date disponibile ale Ministerului Finanțelor Publice arată că, în 2014, RATB a obținut un profit net de 46,9 milioane lei, la o cifră de afaceri de 735,5 milioane lei, cu un număr mediu de 10.746 de salariați.

RATB operează un parc format din 1.927 de vehicule, din care 1.147 de autobuze, 483 de tramvaie și 297 de troleibuze, care asigură transportul în comun pe un număr total de 148 de linii, ce acoperă o arie totală de 601 kmp, din care 228 kmp reprezintă zonă urbană.

Cookies