ÎN BUCUREȘTI

Rata vaccinării din București se apropie de 50%. Anunțul lui Valeriu Gheorghiță

Rata vaccinării din București se apropie de 50%, fiind, în prezent la un procent de 46,7% conform declarațiilor făcute de Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare.

Rata vaccinării din București a ajuns la un procent de 46,7%, conform declarațiilor făcute de Valeriu Gheorghiță, preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 (CNCAV).

Gheorghiță a precizat că procentul se referă la populaţia rezidentă eligibilă cu vârsta peste 12 ani.

Acesta a mai spus că sunt, de altfel, 10 judeţe care au o rată de acoperire vaccinală împotriva Covid-19 de peste 30%, alte 25 de judeţe care au acoperire vaccinală între 20 – 29% şi şapte judeţe care au sub 19% acoperire vaccinală.

Rata vaccinării din București se apropie de 50%. Care e situația pe grupele de vârstă

La nivel national,  cea mai mare rată de acoperire vaccinală este la grupa de vârstă 60-69 de ani, unde ne apropiem de 38%, mai exact 37,7%. Urmează categoria de vârstă 50-59 de ani, unde acoperirea este 35,37%, iar apoi categoia 70-79 de ani cu un procent de 35,15% acoprire.

La grupa de vârstă 12-15 ani au fost vaccinate cu cel puţin o doză 24.131 de persoane, ceea ce înseamnă 2,9% acoperire vaccinală, iar la grupa de vârstă 16-19 ani, au fost vaccinate cu cel puţin o doză 136.019 persoane, ceea ce înseamnă 16,6% la nivel populaţional ca rată de acoperire vaccinală.

Câte reacții adverse au fost

Cât priveşte profilul reacţiilor adverse, Valeriu Gheorghiță a precizat că până la data de 19 iulie au fost raportate 16.737 de cazuri de reacţii adverse, cu o rată de raportare de 1,81 la 1.000 de doze administrate.

Florin Cîțu despre relaxări de la 1 iulie și valul 4 a pandemiei

Florin Cîțu a făcut anunțul despre relaxările de la 1 august, după ce a vorbit și cu secretarul de stat Raed Arafat.

Pemierul a precizat că, de la 1 august, vor exista relaxări, nu restricții, dar a spus că tot nu o să scăpăm de purtarea măștii în interior.

Referitor la pregătirile pentru valul 4 al pandemiei de Covid-19 Florin Cîțu a spus că singura măsură de pregătire este vaccinarea și că situația este atent monitorizată.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button