ARHIVA B365

Răspunsul CCR privind Legea Insolvenţei: Augustin Zegrean i-a scris premierului Victor Ponta

Victor Ponta i-a trimis, marţi, o scrisoare preşedintelui Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, în care afirmă că netransmiterea către preşedintele Traian Băsescu a deciziei CCR privind Legea insolvenţei, în vederea promulgării actului normativ, generează neîncasarea unor venituri la bugetul de stat, scrie româniatv.net.

Ponta i-a scris lui Augustin Zegrean că CCR a respins, la data de 21 mai 2014, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de PNL la Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, însă decizia Curţii nu a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu în vederea promulgăriii actului normativ.

Augustin Zegrean i-a răspuns lui Victor Ponta, spunându-i că „termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării”, adică data de 21 iunie.

Iată scrisoarea transmisă de preşedintele CCR, Augustin Zegrean, premierului Victor Ponta:

„Ca urmare a scrisorii dvs, înregistrată la Curtea Constituţională cu nr.2639 din 17 iunie 2014, prin care solicitaţi să dispunem măsurile corespunzătoare pentru ca decizia Curţii Constituţionale să producă efectele prevăzute de lege, vă aducem la cunoştinţă următoarele:

În şedinţa din 21 mai 2014, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.a) din Constituţia României şi al art.15 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art.39 alin.(6), art.42 alin.(1) şi (10), art.43 alin.(2), art.48 alin.(1) şi (8), art.51 alin.(6), art.57 alin.(6), art.59 alin.(6), art.62 alin.(2), art.75 alin.(4), art.77 alin.(4), art.111 alin.(2) şi ale art.160 alin.(5) din Legea privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi ale legii, în ansamblul său, sunt constituţionale, în raport de criticile formulate.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul Deciziei nr. 283 din 21 mai 2014.

Potrivit dispoziţiilor art.60 alin.(1) teza a doua din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, termenul de redactare a actului jurisdicţional este de cel mult 30 de zile de la data pronunţării.

După redactare, decizia va fi comunicată Preşedintelui României și se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Folosesc acest prilej, domnule prim-ministru, spre a vă asigura de înalta consideraţie a Curţii Constituţionale”. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button