Rapid a primit un nou termen pentru reorganizarea clubului

de:
13 sept. 2013
2 Afișari
Rapid a primit un nou termen pentru reorganizarea clubului

Tabelul ar urma să fie întocmit până la acea dată, informează Mediafax. De asemenea, vor fi aduse modificări la planul de reorganizare, ca urmare a retrogradării echipei în Liga a II-a, prin decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS).

La 17 mai, Tribunalul Bucureşti a decis ca termen pentru confirmarea planului de reorganizare a SC FC Rapid SA data de 13 septembrie, în cadrul dosarului de insolvenţă al societăţii care administrază gruparea giuleşteană de fotbal.

Instanţa de fond şi mai apoi Comisia de Apel a Sistemului Naţional de licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal au respins dosarul FC Rapid, club aflat în insolvenţă, privind acordarea licenţei pentru ediţia 2013-2014 a Ligii I. Motivul a fost legat de neconfirmarea planului de reorganizarea de către tribunal până la data analizei cererii de acordare a licenţei.

La 6 iulie, Comitetul Executiv al FRF a hotărât disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent). Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleştene de a juca în primul eşalon, în condiţiile în care nu are licenţă. Ilfovenii au jucat, totuşi, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

La 2 august, TAS a obligat Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA.

SC FC Rapid SA are de achitat datorii în valoare de 148.029.085 lei (aproximativ 34 milioane de euro), conform tabelului preliminar de creanţe admis de adminstratorul judiciar în dosarul de insolvenţă.

Cookies