Patrimoniul industrial al Bucureștiului se întoarce la viață. Cum reușește arta să cicatrizeze răni

31 oct. 2025
6329 afișări
Patrimoniul industrial al Bucureștiului se întoarce la viață.  Cum reușește arta să cicatrizeze răni
Ce-am avut și ce-am pierdut. Decăderea patrimoniului industrial din București și din marile orașe, exprimată prin jurnale vizuale de artă. În imagine, Uzina Electrică Filaret, București. Foto: OAR-B.

Toamna se numără ce-a mai rămas din patrimoniul industrial al Bucureștiului și din alte mari centre industriale, „mândria socialismului”.

Vara trecută, artiști din opt țări au lucrat alături de comunități din șapte orașe post-industriale din România, cu intenția de a reda spații odinioară dedicate producției, transformându-le în locuri ale reconectării cu istorii și sensuri uitate. În artă documentară.

Ce-am avut și ce-am pierdut. Decăderea patrimoniul industrial din București și din marile orașe, exprimată prin jurnale vizuale de artă
București, fosta Fabrică de Bumbac. Foto credit: Radu Malasincu.
Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu
Orașul Victoria.

După o vară post-industrială, artiștii prezintă roadele muncii lor la Casa Ion Mincu: expoziția de jurnale vizuale, filme despre oameni și foste fabrici și uzine 

Vineri, 31 octombrie, de la ora 19.00, la Ordinul Arhitecților din România – Casa Ion Mincu, suntem invitați să descoperim rezultatele programului internațional de rezidențe artistice Reclaiming Post-Industrial Futures, în cadrul evenimentului Guest & Host, dedicat întâlnirilor, conversațiilor și jurnalelor de călătorie vizuale.

Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu
Reșița. Foto: Make Better.

La Casa Mincu se reunesc artiști, gazde și parteneri culturali din întreaga Europă, într-un format deschis, unde dialogul devine formă de reconectare între oameni și locuri”

Programul, coordonat de EUNIC Romania și curatoriat de Ilinca Păun Constantinescu, este despre chimia dintre loc, artist și comunitate — o rețea internațională de rezidențe care readuce la viață moștenirea industrială prin întâlniri, colaborare și acțiune culturală, anunță organizatorii.

Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion MincuOpt institute culturale din Europa au susținut explorarea patrimoniului industrial al României. Rezidențele au oferit artiștilor spațiu pentru cercetare, dialog și experiment artistic

Fiecare rezidență a fost găzduită de o organizație locală și susținută de un institut cultural european, artiștii explorând astfel felul în care arta lor poate transforma locuri marcate de trecutul industrial  în spații vii ale reflecției, memoriei și colaborării.

Ilinca Păun Constantinescu, curator: Prin rezidențe, artiștii și gazdele lor au co-produs forme de atenție care rezistă invizibilității post-industriale. Acum, la finalul rezidențelor, am reușit să îi aducem din colțurile Europei și ale țării pe toți împreună la București, alături de institutele culturale care i-au susținut.

Industria a fost, pentru peste un secol, sinonimă cu ideea de creștere, modernizare și progres. Dacă industrializarea a fost un proces conștient și foarte vizibil, despărțirea de industrie – în multe cazuri inevitabilă – s-a făcut silențios, dar brutal.

O despărțire care neagă trecutul și nu poate astfel să creeze nicio punte către viitor.

Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu
Petrila. Foto credit: Ion Barbu.
Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu
Rafinăria din Câmpina. Foto credit: Mihail Neagu.

Stratul industrial ascuns din centrul Bucureștiului și vestigiile altor orașe cicatrizate

Suntem invitați să descoperim ce-a mai rămas din gloria următoarelor cetăți industriale: VICTORIA, oraș-grădină construit de la zero în anii ‘50. REȘIȚA, cea mai veche industrie siderurgică din secolul al XVIII-lea. DROBETA TURNU-SEVERIN, un șantier naval din secolul al XIX-lea, neutilizat, aflat lângă un sit roman. CÂMPINA, cea mai modernă rafinărie din lume de dinainte de Primul Război Mondial. TURNU MĂGURELE– oraș-port la Dunăre, amenajat după un proiect urbanistic din 1836. PETRILA– cel mai vechi sit minier din Valea Jiului.

Toate aceste orașe – cicatrizate, dar reziliente – au devenit scena unor întâlniri între artiști, gazde și comunități locale, redând vizibilitate patrimoniului industrial și uman din spatele lor.

Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu
Turnu. Foto credit: Tudor Constantin.

Expoziția de la Ordinul Arhitecților din România, Casa Mincu (str. Arthur Verona 19, București) va fi deschisă în perioada: 31 octombrie – 7 noiembrie 2025. Intrarea este liberă.

Reclaiming Post-Industrial Futures este un program internațional de rezidențe artistice care explorează patrimoniul industrial uitat al României, propunându-l ca spațiu pentru colaborare, reflecție și reconstrucție comunitară.

Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu
Șantierul naval de la Drobeta Turnu-Severin.

Proiectul reunește opt instituții culturale europene: British Council, Czech Centre, Embassy of the Netherlands, French Institute, Italian Cultural Institute, Cervantes Institute, Polish Institute și Fundația9.

EUNIC – European Union National Institutes for Culture – este rețeaua europeană a institutelor și organizațiilor culturale naționale, cu 39 de membri din toate statele membre ale UE și țările asociate.

 

Ce-am avut și ce-am pierdut. Povestea patrimoniul industrial uitat al Bucureștiului și al României, spusă la Casa Ion Mincu

Cookies