Ramona Mănescu: Nu mă simt vizată de ancheta privind accidentul aviatic

de:
04 feb. 2014
0 Afișari
Ramona Mănescu: Nu mă simt vizată de ancheta privind accidentul aviatic

Nu mă simt vizată, nu”, a răspuns ministrul Ramona Mănescu atunci când a fost întrebată dacă se simte vizată de ancheta referitoare la accidentul aviatic.

În ce priveşte un mesaj către cei care îi cer demisia, Mănescu a răspuns: „Nu stiu, să-mi spună cineva să-mi dau demisia…”

Procurorul-şef al Curţii de Apel Alba Iulia, Augustin Lazăr, a declarat, marţi, la Sibiu, că în cazul accidentului aviatic din Apuseni există „suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză, persoane care au calitatea de ministru”.

„Există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au calitatea de militari şi care ar atrage competenţa procurorului militar. De asemenea, există suspiciunea unei conduite culpabile din partea unor persoane care au făcut parte din celulele de criză din instituţiile centrale ale statului/ Acele celule de criză au fost coordonate de persoane care au calitatea de ministru şi în final se va da o soluţie cu referire la toate aceste persoane”, a declarat Augustin Lazăr.

El a spus că astfel s-a pus problema dacă este atrasă competenţa Parchetului Curţii Militare de Apel sau competenţa secţiei militare a Parchetului ICCJ.

„În final va trebui să se dea o soluţie, să se cenzureze conduitele persoanelor care au avut atribuţii în acest domeniu şi să se clarifice dacă ele au fost conforme cu procedurile care au fost ridicate şi depuse la dosar sau au acţionat cu întârziere şi atunci ar exista o anumită culpabilitate pentru anumite persoane”, a spus el.

El a menţionat că sunt câteva categorii de persoane care au fost audiate şi care reprezintă personalul ISU, Jandarmeriei, personalul silvic, localnicii, pădurarii care au participat la căutări şi victimele.

„În continuare urmează o altă fază a anchetei în care vor fi audiate persoanele care au avut atribuţii de serviciu pentru a pregăti avionul de zbor, Romatsa, apoi persoanele care au coordonat în cadrul celulelor din instituţiile centrale”, a mai spus Lazăr.

Cercetările în dosarul accidentului din Apuseni vor fi continuate de procurorii militari din PICCJ, după ce Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia şi-a declinat competenţa din cauză că trebuie audiate persoane din instituţii centrale ale statului cu atribuţii în gestionarea situaţiilor de urgenţă, a anunţat, marţi, Parchetul instanţei supreme.

Potrivit Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), în urma probelor strânse de anchetatori a rezultat că se impune audierea unor persoane din cadrul unor instituţii centrale ale statului, cu atribuţii în gestionarea situaţiei de urgenţă generate de producerea unui accident de aviaţie civilă. Având în vedere calitatea acestor persoane, competenţa îi revine Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia parchetelor militare, explică sursa citată.

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia au încheiat o primă etapă a cercetărilor în cauza privind accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Până acum, susţin reprezentanţii PICCJ, a fost făcută cercetarea locului producerii accidentului şi au fost ridicate mijloace materiale de probă. De asemenea, au fost audiate persoanele vătămate în accident, persoanele care au participat, în diferite calităţi, la operaţiunile de salvare, dar şi medici de urgenţă.

Până în acest moment, procurorii au dispus şi efectuarea unor rapoarte medico-legale, fiind solicitate şi depuse documentele relevante de la instituţiile în cauză. „Mijloacele materiale de probă ridicate de la locul producerii accidentului (aparatul GPS şi staţia ELT) au fost predate investigatorilor CIAS, urmând a fi trimise spre examinare la un laborator de specialitate”, mai informează PICCJ.

În urma accidentului aviatic produs în 20 ianuarie în Munţii Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la graniţa dintre judeţele Cluj şi Alba, şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion. În accident au fost răniţi copilotul Răzvan Petrescu şi medicii Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sfânta Maria” şi Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuş, judeţul Bihor.

Cookies