În această seară, continuă evenimentul iMapp, ajuns la ediția a 10 – a. Astăzi, va avea aloc raliul internațional Gumball 3000, aici vor defila peste 100 de supermașini, în Piața Constituției. De asemenea, astăzi are loc, în premieră, lansarea globală a modelului Koenigsegg Jescko „Cobyx”.
Aceasta mașină există doar în 125 de exemplare.
În acest weekend, se desfășoară Zilele Buucreștiului. Activitățile continuă și astăzi, iar programul include ceva pentru toți membrii ai familiei. Aseraă a început festivalul iMapp 2025. În cadrul acestui eveniment, Piața Constituției a devenit scena unui spectacol de lumini cu participarea unor echipe de artiști internaționali.
Proiecțiile continuă și astăzi. În plus față de programul de aseară se anunță alte suprize în centrul Bucureștiului pentru publicul larg. În această seara, este organizat raliul internațional Gumball 3000, aici vor defila peste 100 de supermașini, în Piața Constituției.
Acest eveniment revine la București după o pauză de aproape 10 ani. Mașinile vor fi conduse de artiști, sportivi, actori, influenceri și lideri de business din peste 40 de țări. Aceștia vor ajunge cu autoturismele în Piața Constituției începând cu ora 19:30.
Primăria Capitalei anunță că pe scena festivalului vor urca, la momentul defilării, artiștii Adekunle Gold, EVE, Afrojack & Vikkstar. Aceștia vor avea reprezenatție pe scenă, iar un spectacol de video – mapping va fi difuzat pe Casa Poporului.
Buucreștenii vor putea admira modelele supermașinilor. Iar în premeieră mondială se va lansa modelul modelului Koenigsegg Jescko „Cobyx”. În Piața Constiției va ajunge un exemplar din cele doar 125 de astfel de super-mașini care există în lumea întreagă.
Programul de astăzi pentru iMapp x Gumball 3000 este următorul:

Ieri seară, Casa Poporului a fost un ecran imens pentru diferite moemnte artistice. Cei care au cânatt pe scena festivalului iMapp au fost difuzați și pe fațada Palatului Parlamentului.
După momentele muzicale, au urmat spectacolele de lumini care au uimit publicul larg de la eveniment. Mii de oameni au putut admira jocul luminilor de pe Casa Poporului. Fiecare echipă de artiști internaționali au avut o tematică anume. Astfel, participanții au vizionat momente despre Egiptul Antic, eclipsă, artă și altele.
De asemenea, au fost și două momente dedicate compozitorului George Enescu și sculptorului Constantin Brâncuși. Acestea au fost realizate de Carmen Lidia Vidu și Mindscape Studio.
Momentul pentru George Enescu a inclus video mapping pe un fragment din Rapsodia Română nr. 1 de George Enescu, interpretată de Orchestra Națională a Franței, sub bagheta dirijorului Cristian Măcelaru, care marchează încheierea Festivalului Internațional George Enescu 2025.
Iar prin momentul pentru Constantin Brâncuși s-a anunțat deschiderea expoziției „Brâncuși – The Birth of Modern Sculpture”, ce poate fi vizitată până în ianuarie 2026 la H’art Museum Amsterdam, în colaborare cu Centre Pompidou, custodele celei mai mari și reprezentative colecții Constantin Brâncuși.
Câteva imagini de seară:




Și astăzi se continuă iMapp conform următorului program: