Raed Arafat şi premierul Emil Boc au discutat, la Guvern, despre posibilitatea ca fostul subsecretar de stat să îşi reia funcţia deţinută anterior demisiei, acesta fiind de acord cu revenirea în Ministerul Sănătăţii, decizie care aparţine premierului, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Pe 9 ianuarie, în direct la Realitatea TV, Arafat a fost atacat de Traian Băsescu. „Cea mai corectă abordare este să se prezinte la ministru cu observaţiile dânsului şi nu să creeze o psihoză publică”, a spus preşedintele.
Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, RAED ARAFAT, şi-a depus azi demisia. El ameninţase pe 9 ianuarie seara că ar putea părăsi funcţia , după ce a avut un schimb dur de replici cu preşedintele Traian Băsescu, în direct la Realitatea TV, pe tema Legii Sănătăţii.
„Eu cred că trebuie să mă gândesc foarte serios să vorbesc din afară. Eu din interior sunt limitat să discut cu domnul ministru. Până mâine (azi, n.r.) mă voi gândi. Lumea nu mă crede. Nu ştiu de ce lumea crede că mă apăr pe mâine. Mâine voi găsi un alt loc, mai bine plătit. Personalizăm totul în jurul unui om şi nu ne uităm la ce se întâmplă în sistemul de urgenţă, tocmai ca să-l mulţumim pe Vlădescu. Asta e ultima bătălie pentru dezvoltarea unui sistem de urgenţă. Mă retrag şi vorbesc din afară ca orice cetăţean român, fără să am obligaţii în Guvern. Aşa este normal şi onest din partea mea”, a declarat Raed Arafat pe 9 ianuarie la Realitatea TV.