Raed Arafat: În 20 de minute erau ambarcațiuni pe lac, care căutau supraviețuitorii

de:
16 dec. 2014
0 Afișari
Raed Arafat: În 20 de minute erau ambarcațiuni pe lac, care căutau supraviețuitorii

Raed Arafat a declarat marți dimineață că toate echipajele au ajuns la locul accidentului în 20 de minute. „Asta este organizarea pe care o avem” – a spus Arafat. De asemenea, a declarat că șalupa de salvare este scoasă iarna din funcțiune și intră în conservare. El a mai spus că, în alte țări, nu s-ar fi continuat căutarea victimelor noaptea, dar, pentru că la fața locului a fost vicepremierul Gabriel Oprea, s-a continuat cu scafandrii militari. 

„La Bucureşti, la centrul de comandă al MAI se pregăteşte tot firul situaţiei, cu ore, cu minute, cu tot, care va fi pus la dispoziţia domnului prim-ministru în cursul acestei zile şi care va fi dat publilcităţii pentru a se înţelege ce s-a întâmplat”, a declarat Arafat.

El a spus că, din informaţiile pe care le are în prezent, primul echipaj de intervenţie a ajuns la faţa locului la ora 16.25, după apelul la 112 înregistrat la ora 16.11.

Citește și Elicopter SMURD prăbușit: Salvatorii care aveau șalupă pe Lac s-au autosesizat de la TV 

La locul accidentului sunt în continuare echipele de procurori militari şi criminalişti, care fac investigaţii privind cauza accidentului în care şi-au pierdut viaţa pilotul, copilotul, medicul şi asistenta medicală din elicopterului SMURD prăbuşit luni în lacul Siutghiol din judeţul Constanţa, iar alături de forţele Ministerului Afacerilor Interne, în zonă a rămas secretarul de stat Raed Arafat.

„Vicepremierul Gabriel Oprea a dispus ca în cadrul Centrului Operaţional de Comandă al MAI, pe care îl coordonează personal, să fie realizată o informare completă, care să coroboreze toate datele referitoare la modul de intervenţie în misiunea de căutare-salvare care a avut loc pe lacul Siutghiol. Vicepremierul Gabriel Oprea va prezenta această informare Primului ministru, Victor Ponta”, se arată într-un comunicat de presă al MAI transmis marţi agenţiei MEDIAFAX.

Comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, căpitanul comandor Ginel Claudiu Crăcănel, medicul Laura Vizireanu şi asistenta medicală Gabriela Camelia Harton şi-au pierdut viaţa în urma prăbuşirii, în lacul Siutghiol, a elicopterului SMURD, de tip EC 135, cu care se întorceau dintr-o misiune aeromedicală, după ce au transportat un pacient la Spitalul Judeţean Constanţa.

Pilotul elicopterului, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu, avea 47 de ani, era căsătorit şi avea un copil. El era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de 10 ani şi absolvise Şcoala Militară în urmă cu 23 de ani. Avea la activ 2.900 de ore de zbor, dintre care aproximativ 2.000 pe elicopter de tip EC 135, potrivit MAI.

Copilotul, căpitan comandor Ginel Claudiu Crăcănel, avea 42 ani, era căsătorit şi avea un copil minor. Copilotul avea la activ 1.600 de ore de zbor, dintre care 500 pe elicopter de tip EC 135, era angajat al Ministerului Afacerilor Interne de şapte ani şi absolvise cursurile Şcolii Militare în urmă cu 18 ani.

Medicul Laura Vizireanu, de la SMURD Constanţa, avea 39 de ani, iar asistenta medicală, Gabriela Camelia Harton, 38 de ani şi lucra în cadrul SMURD din anul 2008.

Laura Vizireanu, medicul aflat în elicopterul SMURD prăbuşit, a fost prima persoană recuperată de pompieri din apă. Aceasta a fost resuscitată iniţial de medicii de pe ambulanţă timp de aproximativ 45 de minute, ea răspunzând manevrelor de resuscitare. Ulterior, femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa şi internată în stare critică la secţia de terapie intensivă, unde a murit câteva ore mai târziu.

A doua persoană găsită, după peste trei ore de căutări, a fost copilotul elicopterului, care a fost adus cu şalupa la mal în jurul orei 21.30, la aproximativ cinci ore de la prăbuşirea elicopterului. Medicii i-au făcut masaj cardiac şi apoi l-au transportat la spital, unde au continuat manevrele de resuscitare timp de peste o oră, cadrele medicale făcând tot posibilul să-l resusciteze, încălzind corpul şi încercând repornirea inimii, însă fără rezultat.

A treia persoană, pilotul elicopterului, a fost adusă la mal la miezul nopţii, şi în cazul acesteia fiind făcute manevre de resuscitare timp de câteva zeci de minute, tot fără rezultat.

La aproximativ 12 ore de la prăbuşirea elicopterului SMURD, scafandrii au reuşit să găsească şi trupul celei de-a patra persoane care se afla în aparatul de zbor, fiind vorba despre asistenta medicală Gabriela Harton, în vârstă de 38 de ani, care era însărcinată.

Trupul acesteia a fost găsit în jurul orei 04.30, decesul femeii fiind declarat chiar la faţa locului.

Citeşte şi: Cine sunt victimele accidentului de elicopter din Constanţa – FOTO
Elicopterul SMURD s-a prăbuşit în Lacul Siutghiol luni după-amiază, în jurul orei 16.10, după ce transportase un pacient cu embolie pulmonară de la Tulcea la Spitalul Judeţean din Constanţa şi se întorcea de la Aeroportul „Mihail Kogălniceanu”, unde alimentase cu combustibil.

Raportul privind intervenţia care a avut loc pe lacul Siutghiol din judeţul Constanţa după prăbuşirea elicopterului SMURD, accident în care şi-au pierdut viaţa toţi cei patru membri ai echipajului, va fi prezentat premierului de către ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

Accidentul a fost semnalat prin sistemul de urgenţă 112 la ora 16.11, iar în jurul orei 16.30, primele echipaje ale ISU Dobrogea au început operaţiunile de căutare pe lac. La ora 16.45, medicul Laura Vizireanu a fost găsită, resuscitată şi transportată la Spitalul Judeţean Constanţa, unde însă a încetat din viaţă, arată MAI, într-un comunicat de presă.

Mai mulţi martori ai accidentului aviatic au spus că imediat după prăbuşirea aparatului de zbor s-au auzit strigăte de ajutor şi a durat câteva zeci de minute până la sosirea primei ambarcaţiuni de salvare. Martorii au spus, de asemenea, că primele echipaje ajunse la locul tragediei au venit nepregătite.

Anca Chiriţescu, purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, declara că primele echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au ajuns la locul prăbuşirii elicopterului SMURD la 15 minute de la anunţul primit la 112 şi că primul echipaj a ajuns la faţa locului cu o barcă penumatică cu motor, al cărei motor nu a pornit însă, astfel că pompierii au decis, ca să nu piardă vremea, să folosească vâslele pentru a ajunge la locul unde se presupunea că s-a prăbuşit elicopterul.

La rândul său, secretul de stat în MAI Raed Arafat spunea că primul apel telefonic privind prăbuşirea elicopterului a fost la 6.11, iar la 16.14 au plecat primele echipaje.

„Au fost întrebări că de ce sunt bărci cu vâsle. Bărcile cu vâsle sunt pentru că dacă sunt scafandri jos, nu poţi să ai bărci cu motor. Eu ştiu că s-a intervenit cu trei bărci, dintre care la două motoarele au funcţionat şi s-a reuşit să fie scoasă prima persoană la 15 minute după sosirea lor. La 16.11 a fost primul apel telefonic, iar la 16.14 au plecat deja echipajele, la 16.30 au sosit la faţa locului, iar la 16.45, dacă informaţiile nu sunt greşite, prima victimă care a fost găsită a fost dusă în barcă sub resuscitare. Deci aceştia au fost timpii de reacţie şi de intervenţie”, a afirmat Raed Arafat, care luni seară a mers la locul prăbuşirii elicopterului, împreună cu vicepremierul Gabriel Oprea.

Zeci de persoane au participat la operaţiunea de căutare şi salvare a victimelor, care a durat peste 12 ore, la faţa locului fiind prezenţi peste 40 de scafandri, atât ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă cât şi militari ai Forţelor Navale, cărora li s-au adăugat cadrele medicale de la SMURD şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă, jandarmi şi poliţişti. Au fost folosite mai multe bărci, ale ISU, Gărzii de Coastă, dar şi civile, iar un elicopter MAI a survolat aria după căderea nopţii, zeci de minute, pentru a lumina cu un reflector zona de căutare.

„Intervenţia a fost în dinamică, fiind implicate în total peste 180 de forţe, căutările fiind îngreunate, potrivit scafandrilor, de temperatura scăzută a apei şi cantitatea mare de mâl de pe fundul lacului”, a precizat MAI.

Scafandrii au reuşit să găsească şi mare parte din elicopter, care a fost adus la mal pe bucăţi, unele nu mai mari de câteva zeci de centimetri.

Ancheta cu privire la accident a fost preluată de Parchetul Militar, procurorii încercând să stabilească acum cauzele care au dus la producerea tragediei.

Elicopterul EC 135 care s-a prăbuşit în lacul Siutghiol a fost preluat de Inspectoratul General de Aviaţie de la Consiliul Judeţean Constanţa în 25 noiembrie 2014, pentru a fi utilizat în misiuni de tip SMURD, potrivit MAI.

Secretarul de stat în MAI Raed Arafat a mai anunţat, luni seară, că, în urma unei decizii a Inspectoratului de Aviaţie, toate elicopterele SMURD de la serviciile din ţară vor fi oprite la sol până se va stabili că este sigur să se zboare cu ele.

Cookies