Raed Arafat a vorbit despre LOCKDOWN total. Decizia anunțată de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

07 mart. 2021
12521 afișări
Raed Arafat a vorbit despre LOCKDOWN total. Decizia anunțată de Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă

Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, a vorbit despre LOCKDOWN total în România în contextul carantinării de luni a Timișoarei.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a spus, sâmbătă, în contextul carantinării municipiului Timișoara, că nu se pune problema, deocamdată, să fie instituit un lockdown total în România.

 

„La acest moment nu există pe masă nicio discuție despre un lockdown total. România a avut măsuri mai balansate comparativ cu alte țări unde s-au luat măsuri de lockdown. La noi nu s-a ajuns aici și încercăm tot posibilul să nu ajungem”, a spus Raed Arafat, la Digi 24.

Decizia de carantinare totală a României „depinde de noi”, a mai spus Raed Arafat.

„Asta depinde de noi, iar măsurile locale și zonale ne ajută să nu ajungem pe plan național sau pe o zonă mai mare să luăm măsuri mai drastice. Dacă nu le luăm vom ajunge să luăm măsuri naţionale mult mai drastice şi asta încercăm să evităm”, a mai spus șeful DSU.

LOCKDOWN total? Timișoara intră în carantină de luni

Municipiul Timişoara şi mai multe comune intră în carantină din cauza numărului mare de cazuri COVID-19, a decis Comitetul Județean de Situații de Urgență Timiș, în ședința de sâmbătă.

„Se carantinează Timișoara și patru comune periurbane Giroc, Ghiroda, Moșnița Nouă și Dumbrăvița”, conform sursei citate.

Decizia a fost luată cu 30 „voturi pentru”, 4 voturi „împotrivă” și 4 abțineri.

Timișoara a ajuns la o rată de infectare de 7.49 la mia de locuitori.

Bucureștiul este în scenariul roșu

Comitetul pentru Situații de Urgență decide azi soarta Capitalei. Rata de infectare în București a fost de peste 3 la mie în ultimele două  zile.

Cookies