ESENTIAL

Raed Arafat a fost avertizat că tir-urile de ATI „sunt gândite strict pentru calamități”. Care a fost reacția șefului DSU

În luna februarie, după două incidente ce au implicat unități mobile de ATI, șeful DSU, Raed Arafat, a fost avertizat că tir-urile de ATI „sunt gândite strict pentru calamități”, nu ca soluții pe termen lung. Una dintre fondatoarele Asociației Dăruiește Viață a explicat că acestea „nu pot funcționa pe termen lung”, din această cauză „nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva”. La momentul respectiv, la „Marius Nasta”, un generator al unității mobile de Terapie Intensivă din curtea spitalului s-a aprins și a scos fum, iar la Botoșani, TIR-ul ATI a devenit temporar inutilizabil, după ce a plouat și apa s-a infiltrat în tavan.

Luni după-amiază, trei pacienți COVID-19 au murit din cauza unei defecțiuni la tir-ul ATI de la Spitalul „Victor Babeș” din București.

Nu este prima dată când se strică un tir de ATI. În urmă cu doar o lună, dr. Dorel Săndesc declara că la trei spitale din Timișoara s-au defectat, pe rând, toate tir-urile aduse de SMURD.

Tir-ul ATI care s-a stricat luni după-amiază la „Victor Babeș” nu este nou. „Acest TIR a funcționat luni de zile în Argeș până a ajuns aici”, a declarat luni seară Raed Arafat, potrivit Libertatea.

Raed Arafat a fost avertizat că tir-urile de ATI „sunt gândite strict pentru calamități”

Oana Gheorghiu, cofondatoare a Asociației Dăruiește Viață, care a construit din donații cel mai performant spital modular ATI pentru pacienți COVID din România, l-a avertizat încă din luna februarie pe Raed Arafat că unitățile mobile de Terapie Intensivă „nu pot funcționa pe termen lung”.

„Aceste TIR-uri nu au capacitatea de a funcționa pe termen lung. Sunt gândite strict pentru calamități – inundații sau un cutremur. Ții pacienții acolo 2-3 zile până îi stabilizezi. Este motivul pentru care nicio țară din lumea asta nu a folosit așa ceva. Toate spitalele din lumea asta, în momentul în care au avut nevoie de paturi suplimentare, au construit spitale modulare”, a explicat Oana Gheorghiu, potrivit sursei citate.

„Ele nu pot suplini o secție de Terapie Intensivă, ci sunt niște soluții care să salveze o situație de urgență. Erau utile la Colectiv, să zicem. Pentru inundații, pentru un cutremur. Cu condiția să fie funcționale și să le asiguri alimentare cu energie electrică și cu oxigen/gaze medicale”, a adăugat cofondatoarea Asociației Dăruiește Viață.

Care a fost reacția șefului DSU

Răspunsul lui Raed Arafat a fost să lanseze un atac la adresa fondatoarelor Asociației Dăruiește Viață, spunând că au „reacții isterice”, dar și că „dăruiesc societății venin și știri false, atacând din senin orice acțiune a celor care realmente salvează”.

„De câțiva ani buni, reprezentantele fundației «Dăruiește viață» au atacat continuu sectorul de urgență, DSU, IGSU etc., venind cu informații false, inexacte și care să pună la îndoială activitățile acestui sector. Până acum am tolerat aceste atacuri fără a lua o poziție oficială, considerând că nu are rost să răspundem reacțiilor isterice nefondate ale personajelor respective”, a reacționat atunci șeful DSU, Raed Arafat.

„Una este să «dăruiești viață» și alta este să dăruiești societății venin și știri false, atacând din senin orice acțiune a celor care realmente salvează.”, scria Raed Arafat pe Facebook.

După incidentul extrem de grav de luni, de la „Victor Babeș”, care a dus la decesul a trei pacienți – ventilatoarele s-au oprit, după ce presiunea oxigenului a depășit limita maximă admisă, Raed Arafat a fost întrebat dacă aceste tir-uri de ATI sunt vulnerabile, iar răspunsul lui a fost că acestea sunt sigure, iar incidentul putea avea loc și într-o secție din spital.

„TIR-urile nu au o problemă de siguranță din punct de vedere al operării lor. Adică problema asta cu ventilatorul putea să se întâmple și în interiorul spitalului, nu numai în TIR, dacă creștea presiunea se întâmpla exact la fel într-o secție, între patru pereți, așa cum s-a întâmplat în TIR. Problema este creșterea presiunii de oxigen, să vedem de ce a crescut”, a declarat șeful DSU, Arafat, în conferința de presă susținută la Palatul Victoria luni seară.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button