După ce a fost audiat la o secție de Poliție din București în calitate de martor, în dosarul „Blocul prea înalt”, Radu Mihaiu, a explicat că certificatul de edificare pe care l-a semnat este diferit de înregistrarea la cadastru, potrivit News.ro.
Primarul Sectorului 2 a mai spus că autorizația de construire a fost emisă în mandatul trecut, iar procesul verbal pentru recepția lucrării blocului a fost semnat de către un inspector din cadrul PS2 care, în prezent, încă lucrează în cadrul instituției.
Documentele pe care le au constructorii nu sunt aceleaşi cu documentele care au fost autorizate. E o anchetă penală în curs. Noi colaborăm, eu colaborez cu tot ceea ce se poate şi e important de spus că noi verificăm toate documentele care ajung la noi şi, din punctul meu de vedere, tot ceea ce am făcut a fost sută la sută legal. Este vorba de o autorizaţie de construire emisă în mandatul anterior cu un certificat de edificare emis în mandatul meu. În acest mandat există nişte suspiciuni pentru că, faţă de certificatul de edificare, înregistrarea la cadastru este diferită, a spus Radu Mihaiu, luni, 10 aprilie, după ce a fost audiat la secția de Poliție, potrivit News.ro.
Primarul Sectorului 2 a afirmat că nu el a făcut această plângere.
Nu, nu am formulat eu plângerea aceasta. Încă o dată vreau să menţionez că este o diferenţă între certificatul de edificare şi ceea ce a fost intabulat la cadastru. Semnătura mea apare pe certificatul de edificare. Procesul verbal de recepţie a fost semnat de către o persoană din Primărie, un inspector din cadrul Primăriei, dar mai mult de atât nu pot să spun. În acest moment da, mai lucrează la Primărie. Nu a fost suspendat. Nu am avut până acum niciun motiv să facem acest lucru. O să vedem în funcţie de cursul acestei anchete.
Totodată, Radu Mihaiu spune că nu a fost prezent la acea edificare pentru că primarul nu poate merge la toate. Tocmai de aceea există inspectori, aparatul de specialitate, alți oameni care se duc la fața locului pentru a vedea realitatea.
Primarul Sectorului 2 a fost întrebat dacă arhitectul șef este vizat de această anchetă și a răspuns că nu are informații despre acest lucru.
Arhitectul şef este cosemnatar, la fel ca primarul, pe documentul de atestare a edificării. Cu acel certificat proprietarul, dezvoltatorul poate merge către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, deci către cadastru, să îşi intabuleze clădirea, ceea ce înţeleg că ar fi făcut, a mai spus Radu Mihaiu.