LA MINE-N CARTIER

Radu Mihaiu a făcut anunțul! A fost decisă noua taxă de gunoi – Cât vor plăti locuitorii Sectorului 2 pentru ridicarea gunoaielor

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat pe pagina sa de Facebook faptul că au fost adoptate noile tarife pentru ridicarea și gestionarea gunoiului în Sectorul 2. Mai mult, edilul i-a invitat pe cetățeni la o dezbatere publică online în care va discuta eventualele nelămuriri.

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a anunțat că a fost adoptat un nou sistem de taxare a gunoiului în Sectorul 2. Astfel, costul pentru ridicarea și gestionarea deșeurilor va fi calculat având în vedere două principii clare, menite să simplifice tarifarea gunoaielor din Sectorul 2. Aceste două principii sunt cel privind căruia „poluatorul plătește”, dar și „plătește cât arunci”, potrivit postării pe care Radu Mihaiu a distribuit-o pe pagina sa de Facebook.

Ce presupune noul sistem de taxare a gunoaielor, potrivit lui Radu Mihaiu

Cele două principii care stau la baza noului sistem au ca scop taxarea direct proporțională cu cantitatea de deșeuri produsă, astfel că persoanele care vor genera un număr mare de gunoaie vor fi taxate ca atare. De asemenea, edilul a subliniat faptul că sistemele bazate pe aceste principii au dat roade în multe orașe din lume, orașe care reușesc să gestioneze deșeurile mai bine decât Bucureștiul.

„După lupte seculare…care au durat câteva luni bune, avem în sfârșit tarife corecte pentru gunoi. Acest sistem bazat pe cele două principii clare – ”poluatorul plătește” și ”plătește cât arunci” – și-a dovedit eficiența în multe alte orașe care sunt mult în fața noastră în ceea ce privește gestionarea deșeurilor.”, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

Cât va costa, potrivit noului sistem, o pubelă de gunoi

Edilul a prezentat cât ar urma să coste, potrivit noului sistem, ridicarea unei pubele de 120 de litri îl va costa pe poluator 10,33 lei, iar una de 240 de litri va costa 20,67 lei. Autoritățile au ajuns la aceste cifre după ce au realizat un studiu pentru a converti greutatea deșeurilor în volum, pentru un calcul mai eficient. Potrivit acestui studiu, tariful din Sectorul 2 va fi puțin mai mic decât cel implementat în Sectorul 4, singurul sector din Capitală unde se află în vigoare un sistem similar.

„În paralel cu negocierea la virgulă a fiecărui punct din lista de fundamentare, am realizat și un studiu de gunoi care să ne ajute cu conversia din greutate în volum. Astfel, conform tarifului propus acum, o pubelă de 120 litri ar costa 10,33 lei, iar una de 240 litri 20,67 lei. Ca termen de comparație, acest tarif este un pic mai mic decât la Sectorul 4, singurul sector care mai are acest sistem implementat deja.”, a mai scris Primarul Sectorului 2.

Radu Mihaiu i-a invitat pe cetățeni la o dezbatere online

Pentru a clarifica orice nelămurire și a explica noul sistem de taxare a gunoaielor din Sectorul 2, Radu Mihaiu i-a invitat pe cetățeni la o dezbatere online luni, 19 iulie, de la ora 17:00.

„Vă invit luni, 19 iulie, la ora 17:00, la o dezbatere publică online în care să discutăm fiecare nelămurire pe care o aveți. Vă puteți înscrie foarte simplu – ne comunicați solicitarea dvs. la adresa infopublice@ps2.ro. Vă rugăm să ne precizați numele dvs., telefonul și adresa de email (necesare pentru a vă furniza link-ul pentru conectare).” a scris Radu Mihaiu în încheierea postării.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button