Radu Mazăre: Banii puşi de Elan în contul meu erau o datorie a unui grec către mine

de:
10 apr. 2014
0 Afișari
Radu Mazăre: Banii puşi de Elan în contul meu erau o datorie a unui grec către mine

Întrebat în ce relaţie este cu Elan Schwartzenberg şi ce reprezentau banii ce ar fi fost puşi de acesta în contul său, edilul a spus: „Elan este prietenul meu, e de notorietate lucrul ăsta. (…) Am împrumutat un grec, Elan a preluat creanţa asta şi mi-a pus banii în cont, fără să mă anunţe. (…) Fratele meu nu-l cunoaşte pe Elan, el doar a venit la inaugurarea locuinţelor sociale”.

Pe de altă parte, edilul Constanţei a descris relaţia lui cu omul de afaceri Avraham Morgenstern drept una „de servici” şi a subliniat, contrar celor precizate de DNA, că în acest dosar nu a existat niciun denunţător şi că nu s-a dat nicio mită. „Avraham a pierdut 300.000 de euro la acest contract (de construire a locuinţelor – n.r.). Trebuie să fii nebun să pierzi 300.000 de euro şi să mai dai şi şpagă”, a afirmat Radu Mazăre, adăugând că este mândru că a construit, la preţuri mici, locuinţele sociale din cartierul „Henri Coandă”, scrie Mediafax. 

Pe de altă parte, primarul Constanţei a arătat că, în opinia lui, „este inadmisibil” ca procurorul care a cerut arestarea lui să fie acelaşi cu cel care a făcut acelaşi demers în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Constanţa, Nicușor Constantinescu, propunerile respective fiind respinse de instanţă. În acest context, el a spus că va propune, „la partid”, ca procurorilor să le fie evaluată activitatea la final de an, inclusiv din punct de vedere al numărului propunerilor de arestare admise din totalul celor solicitate.

Altfel, Radu Mazăre a spus despre noaptea petrecută în arest că „nu a fost uşor” şi că nu a prea putut să doarmă din cauza lui Dan-Radu Ruşanu. „A sforăit de m-a rupt în două”, a explicat el. Înainte de a se urca în maşină, edilul le-a spus jurnaliştilor că pleacă în noaptea asta la Constanţa şi că a renunţat la sejurul în Madagascar pe care îl anunţase anterior.

Avraham Morgenstern, care a ieşit din arest cu aproximativ 50 de minute înaintea lui Mazăre, nu a vrut să facă nicio declaraţie. „Let me go! (lăsaţi-mă să plec – n.r.)”, s-a rezumat el să le spună jurnaliştilor. Primarul Constanţei, Radu Mazăre, şi omul de afaceri Avraham Morgenstern, care i-ar fi dat mită 175.000 de euro pentru a-şi asigura câştigarea contractului pentru construirea locuinţelor sociale din campusul „Henri Coandă”, vor fi cercetaţi în libertate, sub control judiciar, a decis, miercuri seară, ICCJ.

Cookies