Radu Carp, membru al CA-TVR: Actuala restructurare a TVR va duce la disponibilizări colective

de:
01 aug. 2016
0 Afișari
Radu Carp, membru al CA-TVR: Actuala restructurare a TVR va duce la disponibilizări colective

Radu Carp a afirmat că în ultima şedinţă a Consiliului de Administraţie al TVR s-a votat o variantă de restructurare a instituţiei, dintre cele propuse de Irina Radu, Preşedinte – Director General, acesta exprimându-şi „serioase rezerve faţă de această opţiune”.

Astfel, membrul Consiliului de Administraţie al (SRTv) a reamintit că restructurarea instituţiei din anul 2012 s-a soldat cu eşecuri multiple, cei care şi-au pierdut funcţiile din TVR revenind pe posturi, iar televiziunea confruntându-se cu eşecuri financiare.

Restructurarea din 2012 s-a dovedit un eşec din toate punctele de vedere. Cei care au fost înlăturaţi din TVR, în marea lor majoritate, s-au întors în instituţie după trecerea unui interval de timp de doi ani în medie, datorită aplicării defectuoase a concedierilor. TVR a trebuit să plătească şi va plăti în continuare sume de bani care reprezintă salariile neîncasate de aceste persoane în timpul în care au fost disponibilizate, deşi acestea au primit şi salarii compensatorii. Restructurarea din 2012 s-a dovedit a fi, din punct de vedere financiar, în dezavantajul TVR„, a spus Radu Carp, într-un punct de vedere, potrivit Mediafax.

Acesta a atenţionat că noul plan de restructurare a instituţiei va duce automat la disponibilizări masive, adică la aproximativ o treime din totalul angajaţilor.

Restructurarea care se intenţionează în acest moment porneşte de la decizia diminuării plăţilor pentru salarii la 35% din bugetul instituţiei, ceea ce înseamnă o scădere faţă de 2015 cu aproximativ 859.000 euro lunar. Această scădere se va traduce, dacă se ia în calcul salariul mediu din instituţie, prin disponibilizarea a aproximativ 860 de angajaţi. Aceasta înseamnă că TVR intenţionează să recurgă la disponibilizări colective care însumează aproximativ 1/3 din total angajaţi„, a argumentat Carp.

În lipsa unui memorandum cu Guvernul, această disponibilizare colectivă este sortită din start eşecului. Experienţa din 2012 ne arată că un astfel de memorandum nu este o garanţie fermă a succesului unei restructurări, dar un lucru este cert: absenţa unui astfel de acord denotă cu certitudine eşecul restructurării„, a adăugat acesta.

Nu în ultimul rând, Radu Carp a susţinut că o sluţie ar fi ca TVR „să demareze cât mai urgent negocieri cu Guvernul pentru semnarea unui nou memorandum care să prevadă obligaţii certe pentru ambele părţi”.

Cookies