Rabla și Rabla Plus. Sesiunea de înscriere în cadrul programelor începe pe 30 septembrie, anunță AFM

27 sept. 2022
307 Afișari
Rabla și Rabla Plus. Sesiunea de înscriere în cadrul programelor începe pe 30 septembrie, anunță AFM
Rabla și Rabla Plus. Sesiunea de înscriere în cadrul programelor începe pe 30 septembrie, anunță AFM. Imagine simbol: Pexels

Administrația Fondului pentru Mediu anunță că ultima sesiune de înscriere din 2022, în cadrul Programelor Rabla și Rabla Plus, începe pe 30 septembrie. În cadrul programelor se pot înscrie persoanele juridice, persoanele fizice și instituțiile publice.

Ultima sesiune de înscriere din 2022 pentru Rabla și Rabla Plus

Sesiunea de înscriere se va desfășura în perioada 30 septembrie – 25 noiembrie 2022. Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) informează că:

  • persoanele fizice se vor putea înscrie în cele două programe prin intermediul dealerilor autorizați.
  • persoanele juridice vor putea depune dosarele de finanțare accesând aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM.

Aceasta este ultima sesiune de înscriere din anul 2022, în cadrul „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic)” și „Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus)”, anunță Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) într-un comunicat de presă.

Bugetele pentru această sesiune

Pentru perioada 30 septembrie – 25 noiembrie 2022 vor fi puse la dispoziție următoarele bugete totale:

  • pentru Programul Rabla Clasic, în care beneficiari sunt persoanele fizice – bugetul este de 139.898.500 lei;
  • pentru Programul Rabla Clasic, în care beneficiari sunt persoanele juridice – bugetul este de 173.300.500 lei;
  • pentru Programul Rabla Clasic, în care beneficiari sunt instituțiile publice – bugetul este de 15.000.000 lei;
  • pentru Programul Rabla Plus, în care beneficiari sunt persoanele fizice – bugetul este de 115.500.000 lei;
  • pentru Programul Rabla Plus, în care beneficiari sunt persoanele juridice – bugetul este de 202.303.000 lei
  • pentru Programul Rabla Plus, în care beneficiari sunt instituțiile publice – bugetul este de 15.000.000 lei.

„Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și
sumele alocate pentru fiecare categorie de solicitanți sunt disponibile pe site-ul AFM.

Listele cu producătorii/dealerii auto care au semnat contracte de participare cu AFM sunt publicate pe site-ul instituției, www.afm.ro, la secțiunile programelor”, anunță AFM.

Cookies