GREEN CITY

PROGRAMUL RABLA 2014: Veşti bune pentru cei care vor să îşi schimbe maşina

RABLA 2014: Condiţiile de participare la programul Rabla 2014, precum şi documentele pe care trebuie să le depună producătorii sau dealerii auto pot fi găsite în Ghidul de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional, publicat pe site-ul AFM.

Lista producătorilor, importatorilor de autoturisme şi distribuitorilor autorizaţi să participe în anul 2014 la programul Rabla, precum şi cea a colectorilor autorizaţi să preia maşinile uzate, va fi publicată pe site-ul AFM, notează româniatv.net.

RABLA 2014: Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu, Adrian Gearâp, a dispus alocarea unui număr de 17.000 de tichete pentru persoane fizice şi 3.000 de tichete pentru persoane juridice şi instituţii publice. Tichetele vor fi alocate electronic, în sistemul informatic gestionat de AFM.

Conform institutiei, lista producatorilor, importatorilor de autoturisme si distribuitorilor autorizati sa participe in anul 2014 la Programul Rabla, precum si cea a operatorilor economici autorizati sa desfasoare activitati de colectare si tratare a vehiculelor scoase din uz, vor fi publicate pe site-ul AFM.

Odata publicata aceasta lista, proprietarii de masini uzate se pot inscrie in program si isi vor putea casa autoturismul la orice operator economic autorizat.

In urma analizei facute cu privire la desfasurarea programului Rabla in ultimii ani, pentru 2014 au fost aduse modificari majore, anunta Administratia Fondului pentru Mediu intr-un document de presa publicat la inceputul lunii martie pe site-ul propriu. Aceste modificari sunt cuprinse de Ghidul de finantare publicat vineri in Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit Ghidului, toate tichetele vor fi puse la dispozitia oricarui dealer, in functie de cerere.

„Distributia tichetelor Rabla nu se va mai face pe judete, in functie de vechimea parcului auto din fiecare unitate teritoriala, ci in functie de cerere, tichetele electronice urmand sa fie extrase dintr-o baza de date nationala de dealerii auto, pe masura ce se inscriu solicitantii”, a declarat zilele trecute si ministrul Mediului, Attila Korodi, citat de Mediafax.

In plus, Ghidul de finantare a programului prevede ca, incepand din acest an, in program vor intra si masini cu o vechime mai mare sau egala cu 8 ani. Aceasta in conditiile in care, in ceilalti ani de desfasurare a programului, erau acceptate doar masini mai vechi de 10 ani.

De asemenea, se modifica din nou modul de acordare a tichetelor valorice. Astfel, dupa ce anul trecut s-a trecut la acordarea unui singur voucher in valoare de 6.500 lei, acum, pentru prima data, tichetele nu vor mai fi acordate fizic beneficiarilor.

Concret, potrivit informarii AFM, tichetele vor fi distribuite electronic, in sistemul informatic al AFM, iar persoanele fizice care doresc sa beneficieze de un tichet electronic se vor adresa direct producatorilor/dealerilor validati in program.

Practic, potrivit ghidului de finantare, daca, in urma procesului de analiza, proprietarul este declarat eligibil si este acceptat spre finantare, Autoritatea va comunica in scris acestuia cuantumul ajutorului care poate fi acordat sub forma primei de casare si caracterul acestui ajutor de minimis.

RABLA 2014: Cum îţi achiziţionezi maşina

Mai departe, beneficiarul va merge sa isi caseze masina la un colector validat si apoi se va prezenta la producatorul/dealerul validat doar cu dovada casarii, nu si cu tichetul valoric, ca pana acum. Aceasta deoarece producatorul are deja o evidenta in acest sens in sistem informatic, astfel ca va scadea prima de casare din pretul de comercializare, cu TVA, al autovehiculului nou in baza tichetului electronic.

O alta noutate este aceea ca proprietarul persoana fizica poate ceda, in favoarea unei alte persoane, dreptul de a beneficia de prima de casare la achizitionarea unui autovehicul nou.

Cedarea dreptului de beneficiu asupra primei de casare se poate face de catre proprietarul inscris doar daca sunt indeplinite cumulativ unele conditii, precum completarea in timp util a dosarului de participare sau daca cedarea se face catre o persoana care si-a exprimat in mod neechivoc intentia de a achizitiona in nume propriu un autovehicul nou de la producatorul validat.

Ca si anul trecut, se va utiliza un singur tichet electronic pentru achizitionarea unui autovehicul nou, valoarea acestuia fiind de 6.500 lei. De asemenea, pentru stimularea achizitionarii autovehiculelor cat mai „prietenoase” cu mediul, se va oferi, in continuare, posibilitatea acordarii, pe langa prima de casare, a unui eco-bonus in valoare de 500 lei pentru:

– achizitionarea unui autovehicul nou, incadrat in norma de poluare Euro 6;

– achizitionarea unui autovehicul nou, al carui motor genereaza o cantitate deemisii ce CO2 mai mica de 100g/km;

– achizitionarea unui autovehicul nou, cu sistem de propulsie hibrid.

RABLA 2014: Eco-bonusul prevazut nu poate face obiectul cedarii, beneficiarul exclusiv al acestuia fiind persoana care achizitioneaza autovehiculul nou.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button