GREEN CITY

RABLA 2014. Aproape 10% din tichete, epuizate într-o săptămână de la lansarea Programului Rabla

RABLA 2014. Până marţi, 15 aprilie 2014, la ora 09.00, la o săptămână de la lansarea oficială a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2014 pentru persoane fizice, în sistemul informatic al Administrației Fondului pentru Mediu (AFM), erau înregistrate 1.462 de rezervări, dintre care: 1.421 de rezervări ale căror date au fost verificate şi validate la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (MAI), 3 rezervări în curs de verificare și 38 de rezervări invalidate (din cauza datelor completate greșit sau eronate), informează Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice(MMSC), într-un comunicat de presă remis B365.ro.

RABLA 2014. „Îmi doresc un program corect și transparent. Atât noi autoritățile, cât și beneficiarii, trebuie să putem ști la orice oră care este numărul tichetelor disponibile. Tocmai de aceea am decis, împreună cu colegii de la AFM, ca aceste informații să fie la dispoziția tuturor, în timp real, pe site-ul AFM”, a declarat Attila Korodi, ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, în cadrul ședinței de Colegiu a MMSC de marți.

RABLA 2014. Conform centralizării, marţi, 15 aprilie, în sistemul informatic al AFM, din cele 17.000 de tichete mai sunt disponibile 15.538.

RABLA 2014. Schimbul de informaţii dintre Administrația Fondului pentru Mediu şi DRPCIV se realizează de două ori pe zi, la ora 09.00 şi ora 16.00, astfel încât Programul să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, iar persoanele fizice să aibă suficient timp pentru a-şi realiza procedurile de casare, radiere şi semnarea contractului de vânzare-cumpărare.
De asemenea, pentru o mai bună informare a persoanelor care doresc să se înscrie în program, Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat pe site-ul instituţiei situaţia tichetelor disponibile care va fi actualizată zilnic până la epuizarea stocului de tichete alocate. Situația tichetelor poate fi vizualizată pe http://www.afm.ro/index.php
Persoanele fizice interesate să achiziţioneze un autovehicul nou prin Programul de Stimulare a înnoirii Parcului auto naţional (PROGRAMUL RABLA 2014) se pot înscrie, începând din 8 aprilie, la dealerii auto şi, ulterior, să-şi caseze maşinile mai vechi de opt ani la oricare dintre centrele REMAT autorizate de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, se mai precizează în comunicatul citat.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button