STB-ul, veșnic furnizor de povești, nu încetează să te surprindă. Frați de cruce, frați de sânge, sânge fără frați. Și, peste tot, zâmbete…
🚌 În spatele autobuzului, trei puști fac rezumatul situației:
– S-a calificat Asachi… A picat cu Eliade.
– Tudor Vladimirescu a mâncat bătaie!
– Cu noi în grupă mai e cineva?
– Elena Cuza, săracii ăia…
(E fabulos cum un campionat sportiv pe licee ajunge să sune ca o încăierare între clasicii literaturii și eroii din cărțile de istorie).
🚌 Șoferull STB oprește în stație și ceva le distrage atenția. De fapt, cineva: un coleg care așteaptă să urce pe la ușa din mijloc.
– Bueeei, șmechere, bine că stai tu mai în față! Nu ne mai cunoști, ai prins loc cu boierii!
Puștiul nu-i aude: e ocupat să ajute o femeie să urce în mașină, cu tot cu bebelușul aflat în cărucior. Se asigură că mama are loc destul și că l-a așezat și pe cel mic în spațiul rezervat din autobuz.
Copleșiți de importanța momentului, puștii din spate au încetat cu miștourile și trec la ovații și aplauze:
– Bravo, boss, ești altruist! Nota zece, fapte bune!
🚌 Relația dintre frați e întotdeauna o provocare. Pentru cel puțin unul dintre ei. Într-o stație STB de-a lui 484, o puștoaică de liceu i se confesează unui coleg. E pe jumate iritată, pe jumate amuzată:
– Nu mai pot și cu frate-miu ăsta! Numai gura e de el, în rest lene. Zilele trecute, vine la mine și începe să se văicărească: „Moaaamă, ce-aș mai mânca un tiramisu… Ce zici, îmi faci un tiramisu? Îmi faci? Mi-e poftăăă!”. Îi zic că-i fac tiramisu, dar trebuie să mă ajute și el, că el l-a cerut. Și ce crezi, nene, că face? Stă lângă mine 5 minute, amestecă de două ori, după care se duce la baie și nu mai iese până termin!
🚌 În 226, o brunețică agitată turuie la telefon:
– Fată, ascultă-mă, nu mai folosi aia, că e o porcărie! Eu m-am dat degeaba, n-a avut niciun efect! Bine, faza e că mie nici nu-mi crește mustața… Da’ mai rău e că mă irită ceara îngrozitor! Dacă mă dau cu ceară, mi se umflă buza de sus, zici că sunt rață botoxată!
Ascultă puțin ce-i spune interlocutoarea, apoi reia „povețele”:
– Îți zic, o să fie bine, ce dacă mai are două-trei neveste? Ție oricum o să-ți ia casa ta… Și nici nu trebuie să ții legătura cu celelalte!
Hai, că mai am puțin și-ajung. Sunt la Complex Comercial. (Un zâmbet apare de nicăieri). Ce amintiri am eu de la stația asta… Aici m-am întâlnit cu Radu!
🚌 În autobuz, un bărbat de vreo 60 de ani se sprijină de ultima ușă. E bandajat la cap și are dâre de sânge pe ceafă. Pe spatele cămășii bej s-a întins o pată purpurie. În jurul ei gravitează stropi. Mâinile bărbatului, înduioșător de crăpate, sunt acum și zdrelite. Palmele, galbene de la iod. Degetul mic de la dreapta e pansat și el, iar de sub fașă iese un fel de atelă mică.
E o priveliște ciudată. Fiindcă, dincolo de aspectul vrednic de milă, omul e pur și simplu senin. Vezi sânge, dar parcă vezi și-un zâmbet. În mâna bandajată ține un telefon și privește ceva care pare să-l liniștească. Se întoarce și văd ce urmărește, ascultând în căști: scenetele lui Toma Caragiu.
Nota B365.ro Alte #CroniciSTB, mai jos?