ARHIVA B365

Purtătorul de cuvânt al BNR: Soluţiile pentru creditele în franci elveţieni, între bănci și debitori

„Banca Naţională a încurajat întotdeauna soluţiile individuale, de la caz la caz, discuţii între debitor şi bancă, cred că este primul aspect de care trebuie ţinut cont şi, dacă este să vorbim de soluţii de sistem, trebuie să nu vorbim de una discriminatorie în raport cu ceilalţi debitori în alte valute”, a afirmat Suciu pentru Mediafax.

El a arătat că băncile sunt cele care trebuie să-şi evalueze cazurile cu probleme şi să găsească soluţii, în concordanţă cu capacitatea lor de a răspunde la această situaţie.

La rândul său, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR, a precizat că Banca Naţională nu poate interveni cu reglementări care să afecteze piaţa liberă, reluând ideea că impactul aprecierii francului elveţian asupra sistemului bancar nu poate fi major.

Suciu a precizat că nu au fost stabilite încă detalii privind vizita ministrului Finanţelor, Darius Vâlcov, la BNR, dar că este binevenit.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button